„Despre societatea de astăzi care ne împinge spre o utopie
impusă” – un dialog duhovnicesc, viu şi deosebit de sincer cu
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan – Noul Arhiepiscop al Timişoarei şi
Mitropolit al Banatului …
În cele ce urmează vă invităm să luaţi aminte, cu multă
seriozitate şi responsabilitate, la întâlnirea de suflet cu Părintele
Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan Selejan – fostul “Ioan al munţilor” sau “Ioan
din Carpaţi” iar în prezent - Noul Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al
Banatului, căci veţi asista, cu mult folos, la un viu, folositor şi
binecuvântat dialog duhovnicesc, realizat şi purtat cu Arhiereul demn şi
destoinic ori pilduitor Ioan Selejan – care s-a născut la 16 noiembrie anul
1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, fiind primul Episcop al
Episcopiei Covasnei și Harghitei, înființată în anul 1994... Studiile sale sunt
următoarele: Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoția 1971; Facultatea
de Instalații și Automatizări din București, promoția anului 1976; Seminarul
Teologic din Craiova, promoția 1986; Facultatea de Teologie Ortodoxã din Sibiu,
promoția anului 1990; Institutul Biblic din Ierusalim, perioada anilor
1991-1994; Cursurile de doctorat le-a urmat la Institutul Biblic din Ierusalim,
domeniul Biblice, Egiptologie și Orientalistică. Iar din activitatea sa bogată
şi deosebită spicuim următoarele: În anul 1980 și-a început viața monahală la
Mănăstirea Lainici, județul Gorj; A fost hirotonit diacon la aceeaşi mănăstire
în 6 august anul 1990; A fost hirotonit preot la Mănăstirea Tismana în 15
august anul 1990; Între anii 1990-1994 a fost Starețul Mănăstirii Lainici; În
anul 1994 a fost Arhimandrit și Superior al Așezămintelor Româneşti de la
Ierusalim; În 9 iulie anul 1994 a fost ales Episcop al Covasnei și Harghitei; A
fost hirotonit Episcop la Mănăstirea “Sf. Proor. Ilie Tesviteanul” din oraşul
Toplița, județul Harghita în 20 iulie anul 1994; În 25 septembrie 1994 a fost
instalat Episcop al Covasnei și Harghitei, la Miercurea Ciuc.
În ziua de 12 septembrie anul 2007 a fost unul din cei trei
candidați la scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române. Pe 23 februarie
anul 2008 sinodul mitropolitan ortodox de la Iaşi l-a desemnat drept candidat
pentru funcția de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. In urma şedinţei
Sfântului Sinod al Bisericcii Ortodoxe Române din luna iunie anul 2009,
Preasfinţitului Părinte Episcop Ioan al Covasnei şi Harghitei i-a fost acordat
titlul de Arhiepiscop Onorific, ca un gest de răsplată, preţuire şi profundă
recunoştinţă pentru întreaga sa activitate, plină de trudă, jertfă şi
sacrificiu, în cei şaisprezece ani de Arhipăstor duhovnicesc al ţinutului
românesc din centrul ţării, al Covasnei şi Harghitei. Aceasta s-a petrecut după
mari şi multe lupte. După decembrie 1989, pe fondul frământărilor existente în
viaţa credincioşilor din judeţele Covasna şi Harghita, a fost reluată
propunerea de înfiinţare a unei Episcopii pentru credincioşii români ortodocşi
din judeţele Harghita şi Covasna. Asociaţiile locale, Liga cultural-creştină
„Andrei Şaguna“ din municipiul Sfântu Gheorghe şi Fundaţia cultural-creştină
„Miron Cristea“ din municipiul Miercurea Ciuc, întreprind numeroase demersuri
pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe de aici, printre care amintim: audienţa
la vrednicii de pomenire şi de pie memorie sau amintire Patriarhul Teoctist
Arăpaşu şi la Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului (1991, 1992).
În cadrul Zilelor „Nicolae Colan“ de la Sfântu Gheorghe, din
4-5 decembrie anul 1993, în prezenţa Mitropolitului Dr. Antonie Plămădeală, se
discută problema înfiinţării unei Episcopii cu sediul la Sfântu Gheorghe
(Arcus) sau Covasna. În şedinta Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului
din 9 ianuarie anul 1994 a fost propusă pe ordinea de zi, de către Mitropolitul
Antonie Plămădeală, după discuţia preliminară cu Patriarhul Teoctist şi membri
ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înfiinţarea unei episcopii
pentru zona Harghita-Covasna. La data de 11 ianuarie anul 1994, Adunarea
Naţională Bisericească a hotărât înfiinţarea acestei noi eparhii. Sfântul Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în şedinţa din zilele de 22-23 martie
anul 1994, la propunerea Adunărilor Eparhiale ale Arhiepiscopiei Sibiului şi
Episcopiei Albei Iulia, organizarea şi delimitarea teritorială a Episcopiei
Covasnei şi Harghitei, cu reşedinţa în municipiul Miercurea Ciuc.
În prezenţa vrednicului şi distinsului Mitropolit Dr.
Antonie Plămădeală al Ardealului, în 31 mai anul 1994, la Catedrala Ortodoxă
din municipiul Miercurea Ciuc s-a constituit Adunarea Eparhială a Episcopiei
Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, iar în 12 iulie anul 1994, Colegiul Electoral
Bisericesc a procedat la alegerea întâistătătorului nou-înfiinţatei Episcopii a
Covasnei şi Harghitei, cu sediul la Miercurea Ciuc, sufragană a Mitropoliei
Ardealului, în persoana Arhimandritului Ioan Selejan - Superiorul Aşezămintelor
româneşti de la Ierusalim şi Iordan. La praznicul Sfântului Prooroc Ilie
Tesviteanul, în 20 iulie anul 1994, la Mănăstirea „Sfântul Ilie“ din oraşul Topliţa,
judeţul Harghita, s-a săvârşit hirotonia Preacuviosului Părinte Arhimandrit
Ioan Selejan ca Episcop al Covasnei şi Harghitei, fiind întronizat la 25
septembrie acelaşi an, la Miercurea Ciuc. Şi unde în cei 20 ani de păstorire,
Preasfinţitul Părinte Episcop Ioan Selejan a înmulţit, dezvoltat şi crescut
numărul parohiilor de la 99 la 135 de unităţi, a hirotonit 90 de preoţi, s-au
construit 34 de biserici, 7 mănăstiri şi schituri, 5 capele militare, 25 de
case parohiale, au fost reparate 96 de biserici şi 67 de case parohiale, au
fost restaurate şi repictate 49 de biserici. Iar Duminică, 23 august anul 2009,
s-a mai scris o dată de aur în hronicul Ortodoxiei de pe aceste bătrâne şi
vitregite meleaguri: cu prilejul împlinirii a 15 ani de existenţă a Episcopiei
Covasnei şi Harghitei, întâistătătorul acesteia, Părintele Episcop Ioan
Selejan, a fost înălţat în treapta arhierească, onorifică de Arhiepiscop, de
către Preafericitul Părinte Daniel Ciobotea – Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române…
În urma mutării la veşnicele şi cereştile lăcaşuri a
vrednicului Mitropolit al Banatului – IPS Părinte Dr. Nicolae Corneanu, în
toamna anului trecut, la 16 decembrie 2014, membrii Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române l-au ales, în scaunul mitropolitan vacant, pe ÎPS
Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan al Covasnei şi Harghitei, iar a patra zi de
Crăciun - duminica, adică în data de 28 decembrie 2014, a avut loc, în
Catedrala Mitropolitană a Banatului din Timişoara, ceremonia de întronizare a
noului şi vrednicului ierarh – Părintele Ioan Selejan – Arhiepiscopul
Timişoarei şi Mitropolitul Banatului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan – Noul Arhiepiscop
al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, ne-a acordat un interviu în care ne
vorbeşte despre lucruri ce ţin de organizarea şi abordarea anumitor aspecte din
eparhia în care a fost recent întronizat, dar şi despre probleme ale societăţii
de astăzi, ale omului aflat tot mai mult în faţa pericolului însingurării şi
secularizării.
- Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan,
prin voia lui Dumnezeu, aţi ajuns Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al
Banatului. Cum v-au primit credincioşii bănăţeni?
- Bine ziceţi că prin voia lui Dumnezeu, că altfel nu s-ar
fi împlinit acest lucru. Am fost primit cu multă bucurie aici. Pe dealul
Coşeviţei, la intrarea în judeţul Timiş, zeci de credincioşi, preoţi, monahi şi
monahii au venit cu tricolorul în mâini şi cu ochii în lacrimi şi mi-au urat
cuvinte de bun venit în Mitropolia Banatului. A fost un moment emoţionant şi
pentru ei, dar şi pentru mine. Ba chiar am considerat că se retrăieşte momentul
Unirii celei Mari, cu cei care veneau din toate părţile la Alba Iulia, aşa după
cum şi eu nu am venit singur spre Timişoara, ci însoţit de mai mulţi
credincioşi, preoţi şi monahi din Eparhia Covasnei şi Harghitei se întâlneau în
acelaşi duh de bucurie şi unitate românească cu cei de aici, din părţile
Banatului. Am simţit lucrarea lui Dumnezeu şi orice aş mai spune despre acest
moment, cred că ar fi de prisos.
- Ce aţi făcut mai întâi după ce aţi fost întronizat ca
Mitropolit al Banatului?
- Am simţit datoria morală să aduc mulţumire Bunului
Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor, apoi în mod special Sfântului
Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, motiv pentru care am şi mers
în prima zi după întronizare la Mănăstirea Partoş pentru a oficia Acatistul
sfântului. De asemenea, se cuvine să aduc mulţumire Preafericitului Părinte
Patriarh Daniel şi membrilor Sfântului Sinod pentru încrederea acordată şi
pentru misiunea încredinţată la cârma acestei istorice eparhii.
Aş mai aminti că nu am putut să fac primii paşi în acest
drum al crucii Banatului până când nu am coborât cu recunoştinţă scările ce duc
la vrednicii Mitropoliţi Vasile Lăzărescu şi Nicolae Corneanu, care au reuşit
să netezească cu multă înţelepciune cărarea celor care vin după ei. Mai mult,
au reuşit să aducă un climat de pace cu toate cultele din acest oraş şi să
aşeze în locul toleranţei iubirea frăţească.
- Dacă aţi amintit de relaţiile cu celelalte culte şi
confesiuni religioase, cum vedeţi această provocare, dat fiind cadrul
confesional mult mai larg decât cel din Covasna şi Harghita, veţi continua cele
întreprinse de înaintaşi sau veţi căuta o altă cale de dialog
interconfesional?
- Cu siguranţă voi continua să întăresc buna convieţuire
dintre culte şi în acest sens la recepţia din ziua de Anul Nou am invitat toate
cultele, inclusiv pe cel mozaic, pentru a risipi orice îndoială din sufletele
lor, ba chiar am spus că voi da fiecăruia o cheie prin care pot deschide
oricând uşa Mitropoliei, această cheie fiind cheia iubirii ce ne apropie unii
de alţii, dar mai ales de Dumnezeu.
Apoi a urmat Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor,
unde ne-am întâlnit din nou şi am fost plăcut surprinşi că au fost prezenţi şi
reprezentanţii cultului musulman. Cu acest prilej, am întărit încă o dată că
avem fiecare o candelă şi o cărare prin această lume ce duce către Împărăţia
lui Dumnezeu. Mai trebuie să ştim că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel pentru
că atâta timp cât în pieptul nostru bate o inimă, înseamnă că suntem toţi
creaţia lui Dumnezeu.
- Cum vedeţi anul ce abia a început, cum ar trebui să ne
raportăm la drumul nostru prin lume, mai ales că nesiguranţa zilei de mâine
devine tot mai evidentă?
- Anul acesta, declarat Anul omagial al misiunii parohiei şi
mănăstirii azi, ar trebui să-l începem cu rugăciune şi să-l încheiem cu
rugăciune. Se întâmplă însă că de multe ori punem accentul pe aspectele mai
puţin importante ale vieţii cotidiene şi dialogul cu Dumnezeu rămâne mai pe
urmă, însă ar trebui să începem de aici, de la relaţia noastră cu Dumnezeu şi
cu aproapele şi atunci toate celelalte se vor adăuga nouă. Spun acest lucru
prin faptul că aceasta este misiunea noastră, a Bisericii, să ne rugăm lui
Dumnezeu pentru ţara noastră, pentru poporul român de pretutindeni, pentru
oastea ţării şi să-i pomenim pe cei care au murit în închisori, lagăre şi
deportări, adică pentru toţi eroii şi martirii care s-au jertfit pentru
demnitatea, libertatea şi unitatea noastră, a românilor.
Rugăciunea, altfel spus, este mâna lui Dumnezeu întinsă
către semeni, iar dacă nu ridicăm şi noi mâna spre El, ne va fi foarte greu să
reuşim să răzbatem prin lume. Chiar şi în Adunarea Eparhială de la Timişoara am
subliniat câteva din direcţiile ce doresc să le urmărim în acest an, printre
care lucrarea filantropică să fie prioritară, Biserica să fie mereu în
sprijinul celor aflaţi în suferinţă, să avem în atenţie satele depopulate care
se pot destrăma, preoţii care sunt în aceste parohii misionare, bisericile de
lemn monument istoric, adevărate tezaure ale culturii şi credinţei neamului
românesc şi repet, înainte de toate, să nu uităm să ne rugăm.
- Întrucât aţi amintit de importanţa culturală a locaşurilor
de cult în definirea identităţii naţionale, considerându-le tezaure culturale,
credeţi că în viitor factorul cultural poate deveni determinant la evidenţierea
României în spaţiul european?
- Identitatea naţională se păstrează prin cultură, cultura
fiind ogorul unde cresc florile unui neam. Nu putem vorbi despre cultura
naţională fără să amintim contribuţia Bisericii la definirea identităţii
noastre ca neam, mai ales că toate evenimentele majore ale neamului s-au
realizat cu sprijinul ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor dornici de mai
binele acestei naţiuni.
Astăzi, cultura română este supusă efectului globalizării
şi, în loc să fie în progres, mai mult asimilează curente şi idei din exterior.
Am putea afirma că avem de-a face cu o agresiune culturală externă care nu
întotdeauna este de calitate şi nu promovează idei de o înaltă ţinută morală.
Se pune însă întrebarea: până unde o cultură poate primi şi elemente din
exteriorul său? Dacă nu vom reactiva izvoarele culturii româneşti, riscăm să
devenim doar o populaţie care trăieşte într-o regiune din sud-estul
Europei.
Marile bătălii nu s-au dat pe câmpurile de luptă, ci în
conştiinţa unui om şi a unei naţiuni, iar cine va câştiga această mare bătălie
culturală va domina lumea. Cultura este mintea unui neam! Avem, ca naţie, atâta
minte câtă cultură avem. În spaţiul mental al unui neam se plămădeşte viitorul
lui. În cultură se ascund marile taine ale unui neam, iar taina neamului nostru
este sfântă deoarece creştinismul a sfinţit mintea şi cultura neamului
nostru.
Şi în ceea ce priveşte participarea factorului cultural la
evidenţierea României în spaţiul european, putem fi convinşi de acest lucru
atâta timp cât o parte din taina lumii este tezaurizată şi în cultura noastră
românească. De aceea, avem datoria morală de a păstra acest tezaur pentru că
face parte din tezaurul universal al omenirii. Cultura română este şi ea o stea
din constelaţia culturii universale.
- Aşadar, putem vorbi fără să greşim despre importanţa
culturii române în context universal, dar şi despre integrarea ei într-o
dimensiune cosmică?
- Cu siguranţă nu vom greşi, dat fiind că amplitudinea
cosmică a culturii noastre a dovedit-o însuşi ţăranul român. El şi-a construit
casă cu pridvor, de unde niciodată nu s-a exclus din universul astral, nu s-a
exclus din comuniunea Luceafărului sau a Carului Mare. Ţăranul român şi-a
construit pe bolta cerului un car din stele, fiind permanent în dialog cu
Lumina din univers. El întreba stelele când să pună plugul în brazdă şi când să
arunce viaţa sub brazdă.
Prin braţul ţăranului român, Dumnezeu Şi-a continuat actul
de creaţie şi a revărsat pe mai departe darul vieţii. Din pridvorul casei sale,
românul n-a dialogat doar cu astrele, ci şi cu Cel Care le-a semănat pe
albastrul ogor al cerului. Dumnezeu seamănă stele în cer, iar pe pământ l-a
lăsat pe om în locul Lui să semene bobul de grâu. Cultura română nu este un
adaos la cultura universală, ci este parte integrantă, păstrând în ea marile
adevăruri: de unde am venit şi spre ce spaţii siderale ne îndreptăm.
- Cum vedeţi omul de astăzi - mai aproape de Dumnezeu sau
mai indiferent de tot ceea ce înseamnă spiritualitate, credinţă, iubire,
atenţie pentru celălalt, dat fiind că avem la îndemână atâtea mijloace de
comunicare într-o lume a informaţiilor de tot felul?
- Cred că, deşi putem comunica foarte repede oriunde şi
oricând, omului de azi îi este frică de iubire, trăieşte tot mai însingurat,
precum un val fără ţărm, un val care nu mai îndrăzneşte să sărute ţărmul.
Societatea de azi ne împinge spre o utopie impusă. Cu toate că avem atâtea
mijloace de comunicare şi reţele de socializare, aşa cum se tot vorbeşte,
riscul singurătăţii sau al falselor prietenii este tot mai mare, pentru că nu
mai avem în suflete iubirea faţă de semeni, ci dorinţa folosirii semenului
pentru utopiile noastre păcătoase, adică folosirea semenului în afara iubirii
lui Dumnezeu şi aşa uşor ajungem în prăpastia singurătăţii şi a deznădejdii. Nu
aşa ar sta lucrurile dacă am porni de la principiul că omul nu este un adaos
prin lume, ci este coroana creaţiei lui Dumnezeu, l-am vedea altfel, am şti
să-l cinstim şi am lucra unii cu alţii în comuniune de iubire şi frăţietate,
spre bucuria îngerilor şi preamărirea Creatorului nostru.
- Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, dacă i-aţi întâlni
într-o bună zi pe oamenii care vor citi acest interviu, cu ce le-aţi spune să
înceapă spre a nu greşi cărarea ce duce la porţile raiului?
- Să nu uite rugăciunea, pentru că toţi cei care se roagă se
pot muta o clipă în cer, acolo rugăciunea lor se poate uni cu cea a îngerilor,
pentru că împreună suntem chemaţi să ne împărtăşim din potirul iubirii lui
Dumnezeu. Să înmulţească dreptatea, bunătatea şi milostenia, să adauge peste
toate iertarea şi cu siguranţă vor primi bucuria cerească ce-i va călăuzi toată
viaţa şi astfel având candela iubirii nestinsă vor putea deschide porţile
raiului.
(Cf. Pr. Zaharia Pereş – Interviu cu ÎPS Părinte Arhiepiscop şi
Mitropolit Ioan -
http://www.ziarullumina.ro/interviu/societatea-de-azi-ne-impinge-spre-o-utopie-impusa).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu