Duminica Infricosatoarei Judecati - a lasatului sec de carne

Iubiti credinciosi,

Din paginile Sfintei Scripturi, cartea de capatai a oricarui crestin reiese, prin cuvinte inspirate, ca Dumnezeu, ori de cate ori avea de savarsit o lucrare semnificativa in planul Sau de mantuire a neamului omenesc, trimitea oamenilor diferite semne, atat pentru indreptarea lor cat si pentru a face cunoscuta voia Sa.

Astfel, inainte de a trimite potopul, care avea sa piarda omenirea sub ape, Dumnezeu a poruncit lui Noe sa construiasca o corabie, in vazul tuturor, semn al urgiei ce urma sa vina asupra oamenilor pentru nelegiuirile lor, deoarece nu mai salasuia in ei Duhul lui Dumnezeu. Pe langa acesta, in istoria mantuirii neamului omenesc au mai existat si alte semne menite a face cunoscuta voia si planul lui Dumnezeu, cum ar fi cel din Noul Testament privind daramarea Ierusalimului in anul 70 dupa nasterea lui Hristos. Insa cel mai mare semn, cuprins in 

Sfanta Scriptura este marea Cuvantare eshatologica prin care se descopera ultimul act din istoria omenirii, act ce se numeste Infricosata Judecata.
Din tabloul maret al Judecatii de Apoi pe care Iisus Hristos, Domnul, Stapanul si Mantuitorul nostru, o va infaptui la sfarsitul lumii, infatisat in Evanghelia de la Matei, se desprind semne in cer si pe pamant, care vor prevesti apropierea sfarsitului. Atunci Mantuitorul, Judecatorul tuturor va veni intru slava si stralucire cereasca, inconjurat de Sfintii Sai ingeri sa judece viii si mortii. La porunca Sa, la glasul arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu toti cei din morminte vor invia, iar cei vii se vor schimba si se vor prezenta in fata Dreptului Judecator pentru a-si primi rasplata cuvenita dupa faptele lor, fericirea sau osanda vesnica.

Dupa cuvantul Domnului, nimeni nu se va putea sustrage acestei judecati si fiecare va da seama la scaunul de judecata daca a implinit sau nu poruncile lui Dumnezeu. Atunci vor iesi la iveala toate gandurile si faptele lor netinandu-se cont de talentul lor, de agonisirile lor materiale, de pozitiile lor din societate, ci de faptele iubirii si slujirii lui Dumnezeu si a aproapelui.
Cei care in viata lor au implinit sfintele porunci ale Mantuitorului Hristos prin savarsirea faptelor bune, cei care au trait Evanghelia, in inima careia sta porunca iubirii, ca un indreptar dumnezeiesc in viata morala de toate zilele vor fi partasi slavei lui Dumnezeu, impartasindu-se vesnic de bunatatile dumnezeirii. Aceste fapte ale milei sufletesti si trupesti ne sunt evocate in cuvinte sugestive de Evanghelia de astazi: „Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii: caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.

Atunci dreptii Ii vor raspunde zi-cand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Ti-am dat sa mananci? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut”(Matei XXV, 34-40).

Iata, iubiti credinciosi, din aceste cuvinte reiese atitudinea pe care noi, crestinii, trebuie sa o avem fata de semenii nostri in aceasta viata pamanteasca, pentru a avea parte de fericire in imparatia slavei lui Dumnezeu. Toate aceste indemnuri cerute de Mantuitorul Iisus Hristos in Evanghelia Sa, privind implinirea poruncii slujirii aproapelui, trebuie sa le socotim drept datorii vrednice de urmat pentru mostenirea vietii vesnice. Cel ce-si face drept scop in viata a infaptui in fiinta sa si in lume cele ale lui Dumnezeu, modelandu-si fiinta tot mai mult dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, este un om luminat de perspectiva vesniciei si va avea parte de fericire in imparatia lui Dumnezeu.

Mantuirea sufleteasca este posibila numai atunci cand slujirea noastra se indreapta, in orice loc, in orice timp sau situatie, fata de Dumnezeu si semeni. Slujindu-i pe acesti „frati prea mici” ai Mantuitorului, adica pe cei sarmani, il slujim pe Dumnezeu, izvorul nesecat de iubire jertfelnica fata de omenire.

Sa fim incredintati ca pe acest drum al slujirii nu vom fi singuri, ci vom fi calauziti de Cel ce este „Calea, Adevarul si Viata” (Ioan XIV, 6), Hristos Domnul, Care merge alaturi de noi, sprijinindu-ne si intarindu-ne. Urmand calea pe care ne-o descopera Hristos in Evanghelia Sa, mergand pe aceasta cale impreuna cu El, viata noastra va fi o continua slujire si daruire spre binele semenilor nostri si spre mantuirea noastra, pregatindu-ne astfel pentru viata de dincolo, de a fi cat mai aproape de Dumnezeu.
Marea problema care trebuie sa ne framante in viata este cea a marii intalniri cu Mantuitorul Hristos care ne-a rascumparat cu Sangele Sau pentru o viata indumnezeita si vesnica, si raspunsul nostru din ziua marii intalniri cu El, fata de care vom da socoteala de toate faptele noastre pamantesti.

Numai prin faptele de iubire si daruire fata de aproapele nostru, slujim binelui, si in fata Dreptului Judecator nu ne vom inspaimanta, ci dimpotriva, ne vom infatisa ca implinitori ai Evangheliei, dand raspuns bun la infricosata judecata, spre bucuria arvunei vietii vesnice.
Insa cei care in viata lor au nesocotit Evanghelia si poruncile Bisericii, traind in mocirla pacatelor, cei care au avut puterea sa se impotriveasca pacatului dar nu au facut-o, se vor inspaimanta in fata Dreptatii supreme la ceasul judecatii, stiind ca vor merge „in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si slujitorilor lui”(Matei XXV, 41), in intunericul cel mai din afara, unde va fi plangerea si scrasnirea dintilor.

Meditand la tabloul infricosator al Judecatii de Apoi si nestiind ziua sau ceasul cand va veni, pentru a doua oara Fiul Omului, sa judece viii si mortii, sa cautam a ne sili ca in gradina sufletului nostru sa cultivam numai florile alese ale virtutilor, printr-o prefacere a vietii noastre intr-o permanenta slujire a semenilor care sa ne ofere fericirea in imparatia slavei lui Dumnezeu. Atunci, in ziua infricosatei judecati, vom avea taria de a privi cu ochii nostri Lumina Vietii, Lumina imparatiei lui Dumnezeu, si vom auzi glasul suav al Judecatorului care ne cheama: „Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii” (Matei XXV, 34).