Procrearea umana medical asistata

     Omul, cea mai de seamă dintre creaturile pământeşti, coroană, inel şi preot al creaţiei, a primit de la Dumnezeu cel mai de preţ dar: viaţa. Făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27), omul este o fiinţă comunitară, trăind în familie după modelul comuniunii de iubire al Sfintei Treimi, devenind „împreună lucrător cu Dumnezeu" (I Corinteni 3, 9), în perpetuarea vieţii pe pământ (Facere 1, 28). Barbatul se insoteste cu femeia, dupa randuiala dintru inceput a Creatorului si intemeiaza institutia sfanta si binecuvantata a familiei pentru ajutorare reciproca, nastere de prunci buni, ascultatori si tematori de Dumnezeu, pentru perpetuarea speciei si a neamului omenesc.

    S-a remarcat pe buna dreptate ca „inainte de orice, venirea pe lume a unor fiinte se leaga de actul procrearii care, potrivit viziunii biblice, este sacru. Prin nastere se continua intr-un fel insusi opera lui Dumnezeu, omul devenind colaboratorul direct al Creatorului. Astfel, credinciosul adevarat isi dovedeste partasia la lucrarea lui Dumnezeu, tocmai prin aceea ca da viata altor fapturi asemanatoare siesi… Nasterea de prunci devine atunci nu un simplu act mencanic, precum se intampla in regnul animal, ci o adevarata „taina”, iar continua aducere la existenta de noi si noi fiinte, porunca dumnezeiasca”.

 Familia bazata pe casatorie este cea mai veche institutie sociala, fiind intemeiata de Dumnezeu o data cu crearea primilor oameni. "Nu este bine sa fie omul singur. Sa-i facem ajutor potrivit pentru el." (Facere 2, 18). Si in rugaciunile de la Taina Cununiei se spune: "Ca Tu din inceput ai zidit parte barbateasca si femeiasca si de la Tine se insoteste barbatului femeie spre ajutor si spre dainuirea neamului omenesc."

     Dar Dumnezeu a facut pe Eva nu numai ca sa-l ajute pe Adam, ci si pentru a-l feri de singuratate, care inseamna suferinta, deoarece lipseste comuniunea. Nici Dumnezeu nu este o singura persoana, ci este Unul si Trei in acelasi timp. De aceea nici omul nu ar fi chipul lui Dumnezeu, daca ar fi o monada inchisa; numai pentru ca se completeaza reciproc, ei sunt omul deplin. Cel ce se uneste cu o femeie se completeaza intr-un mod atat de total cu ea, incat alcatuiesc o unitate. Aceasta unire deplina, corespunzand unei iubiri desavarsite, este netrecatoare. "Unitatea sa de om se realizeaza in dualitatea personala neuniforma si complementara de barbat si femeie: si a facut Dumnezeu pe om, dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut pe el, barbat si femeie i-a facut pe ei. (Facere 1, 27). Vorbind de doi, Dumnezeu vorbeste de unul singur si vorbind de unul singur, vorbeste de doi", noteaza Sfantul Ioan Gura de Aur.

     Ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie, casatoria se intemeiaza pe faptul ca barbatul si femeia numai impreuna alcatuiesc umanitatea completa. Afirmatia se intemeiaza pe faptul ca "aceste doua aspecte (masculin si feminin) ale omului sunt in asa masura inseparabile de iubirea lui Dumnezeu, ca o fiinta umana luata izolat si considerata in sine nu este deplin om. Nu este decat o jumatate de om, intr-o existenta izolata de complementarul sau."

     Sub aspect moral si ontologic, copiii intretin mereu aprins focul sacru al iubirii si unitatii familiale. Ei poarta in fiinta lor, fiinta insasi a parintilor pe care o transmit generatiilor viitoare, satisfacand astfel nazuinta dupa nemurire a sufletului omenesc. In acelasi timp, copiii asigura suportul fidelitatii conjugale si al trainiciei familiei. Cate neintelegeri, cate neplaceri, cate neajunsuri ori suprari nu se destrama la zambetul senin al unui copil?!... De aceea, absenta copiilor din familie constituie un gol pe care nimeni si nimic nu il poate inlocui. Sau, ce poate angaja mai unitar si plenar in actiune pe soti decat viata copiilor?!... S-a remarcat in acest sens deosebit de sugestiv si plastic „familia fara copii e ca o gradina fara flori. Familia fara copii e ca un clopot fara glas. Familia fara copii e ca o pasare fara cantec. Familia fara copii e ca un pom fara rod”.

     Prin casatorie, barbatul are in femeie umanitatea ajunsa la intimitatea suprema cu el. Si viceversa, cand femeia i-a ajuns barbatului o astfel de umanitate intima si curata prin coplesirea dragostei trupesti de catre cea spirituala, el poate privi cu ochii curati orice femeie, si femeia, orice barbat. Casatoria este, astfel, un drum spre spiritualizarea celor doi soti nu numai in relatia unuia fata de altul, ci si in toate relatiile cu ceilalti oameni.

Familia intemeiata prin casatorie, adica prin unirea de bunavoie a unui barbat cu o femei, a fost ridicata de Mantuitorul la rangul de Taina, prin care se impartaseste, prin preot, harul Sfantului Duh, care sfinteste si inalta legatura naturala a casatoriei la demnitatea reprezentarii unirii duhovnicesti dintre Hristos si Biserica.

     Cu alte cuvinte, Taina Cununiei transforma legatura dintre cei doi soti intr-una asemanatoare celei dintre Hristos si Biserica, asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel, cand spune: "Taina aceasta mare este, iar eu zic in Hristos si in Biserica" (Efeseni 5, 32). "In acest sens, Taina Casatoriei este mai cuprinzatoare decat familia. Este Taina iubirii dumnezeiesti, Taina cuprinzatoare a existentei peste tot" si pentru acest motiv "ea intereseaza toata Biserica si, prin Biserica, intreaga lume, deoarece o familie sanatoasa este o celula sanatoasa a edificiului Bisericii si a societatii."

     Reflectand unirea dintre Hristos si Biserica, Taina Casatoriei este una singura, este o legatura vesnica, dragostea omeneasca proiectandu-se "in imparatia vesnica a lui Dumnezeu."

     Unitatea aceasta indisolubila dintre barbat si femeie nu este atat o unitate fiziologica, ci o unitate prin iubirea intre doua existente umane care se completeaza nu numai pe planul trupesc, ci si pe cel spiritual. Astfel, cu toate ca barbatul si femeia alcatuiesc un singur trup, totusi ei raman doi, ca temei al iubirii si comuniunii reciproce.

     Un rol important al spiritualizarii treptate a legaturii dintre soti il are cresterea responsabilitatii unuia pentru celalalt. Prin aceasta responsabilitate reciproca, prin reciproca jertfelnicie, unirea sotilor se accentueaza tot mai mult, ca o comuniune personala, in care fiecare persoana creste spiritual pe masura unirii intre ele.

     "Crestinismul nu dispretuieste trebuinta unirii trupesti intre barbat si femeie. Rugaciunile de la cununie nu evita deloc sa vorbeasca despre ea. Dar socoteste ca numai in casatorie ea devine un mijloc de promovare a unirii sufletesti." De aceea, fata de pofta trupeasca, nu sunt decat doua atitudini: sau o infranare totala de la ea in afara casatoriei, inteleasa ca o castitate permanenta trupeasca si sufleteasca, sau o satisfacere a ei ca mijloc de unire sufleteasca si de inaintare in ea. Cunoastem intr-o masura mai mica sau mai mare progresele pe care le-a facut biotehnologia in cea de a doua jumatate a secolului trecut. Datorita acestor progrese omul poate sa intervina nu numai in pastrarea sau distrugerea propriei sale vieti, cat si in constituirea sau in rapirea posibilitatii acesteia sa se constituie. ”Pentru ca am patruns in tainele vietii (…), din acest moment detinem mijloacele de a actiona asupra vietii”, spunea in anul 1956 biologul francez Jean Rostand

     Intr-adevar, prin metodele contraceptive viata umana poate fi impiedicata sa se constituie, prin metodele avortive poate fi distrusa, iar, pe de alta parte, prin asistenta medicala cu totul speciala, prin biotehnologie si inginerie genetica, sterilitatea poate fi combatuta sau se poate interveni in insasi evolutia vietii chiar de la constituirea acesteia.

     In traditia ebraica, dupa cum cunoastem, era o mare nenorocire pentru familiile care nu aveau copii. Sterilitatea cuprulurilor familiale era socotita drept consecinta a vreunei pedepse a lui Dumnezeu. De fapt, aceasta stare de spirit era determinata mai degraba de motive de ordin cultural si national: poporul Israel trebuia sa creasca din punct de vedere demografic pentru a putea convietui in mijlocul popoarelor cu care ocupa acelasi areal geografic. Exista si o motivatie mistic-religioasa: orice evreu era purtatorul mesajului unei religii monoteiste, prin urmare, purtatorul nadejdii unui Mantuitor, totdeauna un posibil marturisitor al lui Dumnezeu, oriunde s-ar fi gasit. In Vechiul Testament, scopul casatoriei pare sa fi fost eminamente nasterea de prunci. In Noul Testament, casatoria barbatului cu femeia are drept scop mantuirea acestora. Nasterea de prunci este, pe de o parte, consecinta logica a iubirii dintre cei doi soti, iar pe de alta parte, este un dar al lui Dumnezeu. Finalitatea casatoriei, nefiind neaparat nasterea de prunci, se va gasi in desavarsirea sotilor aflati intr-o relatie de iubire cu totul aparte, in Hristos si in Biserica, dupa modelul relatiei existente intre Hristos si Biserica (Efes. 5,23). Scopul vietii crestine este mantuirea prin si in Biserica. Or, la mantuire oamenii au acces in funtie de modul de comportare fata de mesajul lui Hristos („cel care va crede si se va boteza se va mantui”, Marcu 15,16) si de modul de impropriere, in Biserica, a roadelor operei de rascumparare infaptuita in si prin Hristos. Mantuirea nu este condictionata de situatia matrimoniala a omului. Viata eterna la care suntem chemati - o viata altfel decat cea de acum-este accesibila oricarui om care ia in serios lucrarea lui Hristos casatorit sau necasatorit, cu sau fara urmasi trupesti, cu conditia, insa, sa se pregateasca pentru acea viata.

    Despre viata eterna pentru care se pregatesc crestinii, Mantuitorul Hristos ne spune ca nu va fi determinata de conditia sociala in care traim acum. Acolo, in viata viitoare, oamenii nu se vor insura si nu se vor marita si vor fi ca ingerii din ceruri (Matei 22,30). Prin urmare, cuplurile sterile nu au nici o motivatie religioasa care sa le determine sa utilizeze mijloacele si sa isi asume riscurile pe care le presupune reproducerea cu orice pret. Nu toti oamenii traiesc insa foarte intens nadejdea vietii viitoare. Foarte multi dintre confratii nostri vad perpetuarea vietii numai in procrearea biologica. Altii au motive economice sau afective care ii determina sa caute cu orice pret paternitatea biologica, neglijand ca a fi tata si mama este un dar, nu o necesitatea sau o obligatie, dupa cum, daca ne-am invrednicit de acest dar, nu ne este permis sa il irosim, nu ne putem pronunta asupra motivatiei pentru care unele cupluri vor sa aibă cu orice pret copii care sa se apartina nu numai afectiv si cultural, ci si sau mai ales, biologic. Oricum, cuplurile sterile sunt nefericite. Din motive pur omenesti, este de inteles nefericirea cuplurilor care nu au avut sau nu au posibilitatea sa zamisleasca si sa nasca prunci. Biserica intelege frustrarea si nefericirea acestor cupluri si se roaga pentru rodirea lor, stiind ca Dumnezeu are totdeauna cu fiecare dintre noi planurile Sale, care pentru noi uneori par fara logica.

   

    Sterilitatea umana

Actualmente aproximativ 10-15% dintre cuplurile maritale sunt sterile. Sterilitatea nu este numai problema femei, sterilitatea este conjugala, de ea femeia fiind responsabila 35-40%, iar barbatul cca. 40%. In 20% din cazurile de sterilitate factorii responsabilis unt micsti, Feminin si masculin; in 5-10% din cazuri cauzele nu pot fi descoperite, iar circa 10% din cazuri sunt cupluri sterile definitiv. Date fiind aceste statistici, pentru stabilirea diagnosticului de sterilitate, trebuie examinati ambii soti. Stim ca au existat si exista cupluri care au asteptat mai multi ani pana cand au fost binecuvantate cu prunci.

    Termenul de „sterilitate” nu este inteles la fel in lumea medicala, in Europa se constata 2 directii: pentru Scoala franceza de medicina, spre exemplu, se poate vorbi de un cuplu steril atunci cand dupa 2 ani de viata conjugala in viata acestuia nu a aparut nici un copil, fara ca respectivul cuplu sa fi folosit metode contraceptive. Cand femeia ramane gravida, dar pierde sarcina avem de a face cu cazul de infertilitate. Se vorbeste de sterilitate primara cand femeia nu a ramas niciodata insarcinata, si de sterilitate secundara atunci cand dupa 1-2 sarcini, duse sau nu la termen, femeia nu v-a mai ramane insarcinata. Scoala engleza, insa, foloseste termenul de „sterilitate” numai pentru cuplurile cu infertilitate definitiva, pentru celelalte cazuri foloseste termenul de infertilitate primara, respectiv, secundara, dupa caz. Cuplurile pot fi sau pot deveni voluntar sterile, in cazul folosirii metodelor contraceptive si avortive, acest tip de sterilitate, de care subiectii sunt direct responsabili, nu intra in obiectul acestei lucrari. Aici vom expune punctul nostru de vedere fata de sterilitatea ca fapt ca realitatea instituita nedorit si non-voluntar in viata cuplului voluntar.

    Etiologia sterilitatii non-voluntare este complexa si variata. Nu puteam primi cu lejeritate problemele legate de etiologia sterilitatii si nici starea de spirit a cuplurilor, sau chiar a unuia dintre membrii cuplului conjugal, cand este vorba de sterilitate. Creand omul si instituindu-l drept cuplu conjugal, Dumnezeu I-a dat porunca sa creasca si sa se inmulteasca (Geneza 1,28). In Taina Sfintei Cununii, preotul se roaga pentru miri ca Dumnezeu sa le dea „dar de prunci”, ba, mai precis: „dobandire de prunci buni” (Cf. randuiala Tainei Sfintei Cununii din Molitfetnic sau Agheasmatar). Aceasta ne sugereaza doua observatii: mai intai, aceea ca porunca lui Dumnezeu a fost oarecum zadarnicita. Prin urmare, datorita pacatului, omul numai este rodictor, asa cum l-a facut Dumnezeu, in al doilea rand nasterea de prunci este un dar de care Dumnezeu Insusi il invredniceste pe om. Iar, pruncii trebuie sa fie buni si spre folos (Ectenia Mare de la Cununie). A avea prunci este un act de bunavointa divina. Cum bunavointa divina nu lucreaza irezistibil, ci se adapteaza cu o pedagogie aparte la viata omului, urmeaza ca in situatiile concrete, omul are dreptul si responsabilitatea sa faca ceea ce este posibil si licit spre a se invrednicii de darul nasterii de prunci.

    Prin procreare umana medical asistata intelegem nu numai fertilizarea in vitro si practicile derivate sau asemanatoare acesteia, ci toate formele prin care cuplurile familiale au reusit sa procreeze cu ajutor medical, chiar si cazurile in care nu este vorba de inseminare artificialam dar cazurile in care tehnologia biomedicala nu s-a substituit actului conjugal procreator. Trebuie sa recunoastem ca sunt nunumarate cazurile in care, fara ajutorul medical, multe cupluri familiale nu ar fi putut fi parinti. Au avut nevoie de acea asistenta medicala care a indepartat acele deficiente mai mari sau mai mici care le impiedicau sa procreeze. Acestea sunt tratamente medicale propriu-zise necesare ca orice tratament. Si raman asa, atata vreme cat nu presupun pruncuciderea, nu presupun introducerea vreunui tert in intimitatea cuplului si nici tentativa de a crede ca-L putem substitui pe Dumnezeu cu tehnologia in actul preocreator uman.

     Daca simt nevoia unor copii in caminul lor, cuplurile sterile, Biserica le recomanda, cum a  facut-o din totdeauna, infierea, stiut fiind, asa cum spunea Sfantul Ioan Hrisostom, ca „parintele este cel care creste, nu cel care naste copilul”, iar daca-ti iubesti copilul ii vei da o educatie sanatoasa[5]. Este o propozitie frumoasa, optimista pentru parintii adoptivi, spusa la sfarsitul secolului al IV-lea, cand nu se stia nimic despre gentica, nestiind cum ar fi ractionat acest mare parinte al Bisericii daca atunci ar fi existat posibilitatile de azi privind procrearea umana medical asistata, dar se avea mare incredere in lucrarea harului lui Dumnezeu in noi, care pe cele slabe le intareste si pe cele neputincioase le vindeca. O apostazie contemporana vorbeste despre intelegerea eternitatii drept perpetuarea in existenta exclusiv trupeasca prin reproducerea biologic. Cand aceasta perpetuare in existenta nu este posibila nici pe care naturala, nici prin tratamente medicale, o va face biotehnologia, prin metodele ei, mai vechi si mai noi, prin mijloacele fata de care Biserica are, pe buna dreptate, rezervele ei.

     In privinta asistentei medicale pentru a procrea, distingem doua situatii:
- asistenta medicala fara interventia unui donator.
- asistenta medicala cu interventia unui donator.

     Asistenta medicala fara interventia unui tert donator inseamna "facilitarea fertilizarii unei femei prin inseminarea cu sperma provenind de la sotul sau, depusa intr-o banca de sperma." Daca o asemenea cerere vine din partea unei femei al carei sot a murit, este refuzata (desi se fac si exceptii).

     Tot in cadrul asistentei medicale fara interventia unui tert donator se inscrie si fertilizarea in vitro si a transplantului embrionului in uter.

     In ambele cazuri descrise mai sus nu apar probleme serioase din punct de vedere juridic. Probleme apar atunci cand intervine un tert donator, deci cand intervine o persoana din afara cuplului, in care caz trebuie luate masuri de protectie atat pentru cuplu, cat si pentru copilul rezultat, persoana care doneaza sperma in scopul inseminarii artificiale a femeii neavand "dreptul de a avea legaturi de familie cu copilul nascut astfel."

     Se face apel la un donator numai in cazul in care nu exista alte solutii pentru cuplu si in acest caz se pot dona gameti sau embrioni.

     Dupa ce am expus sumar cele doua situatii in fata carora ne putem afla atunci cand vorbim despre procrearea medical asistata (asistenta medicala cu sau fara interventia unui donator), voi prezenta pe scurt tehnologia reproducerii artificiale, care imbraca doua aspecte: insamantarea artificiala si fecundarea in vitro.

     1. Cea mai folosita tehnica reproductiva actuala este insamantarea artificiala, in care se foloseste material genetic (lichid seminal conservat, depus intr-o banca de sperma) fie de la sotul care are de facut o radioterapie pentru un neoplasm sau care a decedat, fie de la un donator, ca in cazul unor boli transmisibile ale sotului sau in azoospermia sa.

Dar insamantarea artificiala mai poate fi solicitata si in urmatoarele cazuri:
a) in cazul femeilor singure, necasatorite, in care caz se ridica probleme in legatura cu drepturile copilului care se va naste, situatie similara unui copil abandonat.
b) in cazul "femeilor avand comportament sexual deviat (homosexualitate), stiut fiind faptul ca astazi cuplurile de lesbiene militeaza tot mai frecvent "pentru dreptul de a se casatori, de a creste copii."

     2. Asa cum am spus mai inainte, un alt aspect al tehnologiei reproducerii artificiale il reprezinta tehnica fecundarii (fertilizarii) in vitro a ovulelor recoltate laparoscopic, de catre spermatozoizii partenerului, iar embrionul rezultat este reimplantat in uter, scurtcircuitand astfel traiectul tubar al ovulului si al embrionului.

Apelul la un donator se face numai in cazul in care nu exista o alta solutie pentru cuplu si in acest caz se doneaza fie garneti, fie embrioni crioconservati depusi in banci specializate. In general, embrionii se doneaza unui cuplu steril, care va da nastere unui copil a carui mama legala nu este mama biologica, iar tatal legal nu este tatal genetic.

   

     Amintim ca, pentru reusita tratamentului, este necesar ca in uter sa fie implantati mai multi embrioni, "sansa unei sarcini viabile creste de la 10 %, in cazul implantarii unui singur embrion, la 25 %, in cazul implantarii a trei embrioni. Cu toate acestea, in 24 % din cazurile cu implante reusite, numarul de feti care se dezvolta este mai mare decat cel asteptat, de unu." Apar deci probleme economice (multigemeralitate), pe de o parte, si scade si indicele de supravietuire, pe de alta parte, la gemeni, prin scaderea "calitatii" produsului de conceptie.

     Tot in cadrul tehnicii fecundarii in vitro, trebuie sa discutam si problema "mamelor purtatoare (a "mamelor de imprumut"). In acest caz este vorba despre prelevarea de ovule sau de obtinerea lor de la o banca de ovule (asa cum exista si banci de sperma), urmata de fecundarea lor in vitro si apoi de "inchirierea" uterului unei alte femei in care se va matura produsul de conceptie realizat prin fecundarea in vitro, deoarece mama, din cauza unor malformatii ale uterului sau extirparii acestuia din diferite motive, nu poate sasuporte sarcina. Acest tip de reproducere este folosit mai mult in SUA, unde, in 1990, au fost nascuti peste 1000 de copii, folosindu-se mame de imprumut.

Desi, teoretic, mamele care isi "inchiriaza" uterul nu primesc nici o compensatie, in realitate o treime dintre ele accepta aceasta situatie din motive economice (primesc 10.000$ pentru o sarcina), din care cauza "ele sunt greu de acceptat din punct de vedere bioetic." In SUA, aproximativ 300.000 de femei isi inchiriaza, anual uterul.

     Pentru a ne putea exprima punctul de vedere asupra procrearii medical asistate, trebuie sa vorbim, mai pe larg, despre fiecare tehnica reproductiva descrisa mai sus. Fara a enumera conditiile care se cer pentru efectuarea insamantarii artificiale, vreau sa precizez ca "ceea ce primeaza intre toate aceste conditii este precizarea statutului viitor al copilului", considerandu-se util a se stabili ca, in cazul insamantarii artificiale cu sperma de la sot (chiar daca acesta a decedat), "se aplica prezumtia clasica de paternitate", iar in cazul in care "sperma este de la un donator si sotul a consimtit, paternitatea copilului se poate face prin recunoasterea judiciara, iar daca nu a consimtit, prin aceeasi procedura, cand donatorul va deveni cunoscut."

     Din aceasta obligatie de a informa viitorul copil asuprea originii sale, "poate rezulta un conflict intre drepturile donatorului la anonimat si cele ale copilului la propria identitate."

   

      Insamantarea artificiala a femeilor singure, necasatorite, este socotita, din punct de vedere moral, de catre unii, ca desfranare, iar din punct de vedere juridic, filiatia fata de copil se rezolva ca in cazul donarii de lichid seminal (situatie similara unui copil abandonat). De aici se vede ca insamantarea cu sperma de la donator are mai multe implicatii decat insamantarea cu sperma de la sot. Din aceasta cauza, insamantarea cu sperma de la donator este considerata de unii "ca delict contra familiei (delict de adulter), ca fals intelectual in actele de nastere, ca violare a prevederilor adoptiei", insistandu-se si pe "riscurile privind dezagregarea familiei prin fixarile afective (emotionale) fata de donatorul necunoscut."

    

    O alta forma de reproducere medical asistata, la care participa un tert, este donarea de embrioni rezultati in urma fecundatiei in vitro. Acesti embrioni se doneaza unui cuplu steril, iar copilul rezultat va avea o mama legala care nu-i este si mama biologica si un tata legal care nu-i este si tata genetic. Dar embrionii rezultati in urma fertilizarii in vitro nu sunt folositi numai pentru rezolvarea problemei sterilitatii, ci ei sunt utilizati si "in scopuri de cercetare, asemenea embrionilor animali."

Pe de alta parte, in urma fecundatiei in vitro rezulta embrioni supranumerari, care sunt conservati si depusi in "banci de embrioni umani." Producerea embrionilor supranumerari are multe urmari grave din punct de vedere moral si anume: un numar de embrioni (25-40 %) mor cand sunt decongelati, alti embrioni sunt folositi in cercetare, altii in industrie pentru realizarea unor produse cosmetice etc.

Deputatul Geyselings declara in 1986 in parlamentul belgian: "Cu totii o stim: femei insarcinate care nu-si doresc copii sunt platite pentru a prelungi sarcina pana in luna a sasea, daca nu a saptea luna, pentru a putea oferi cercetarii stiintifice si industriei de cosmetice un fat cat mai bine dezvoltat cu putinta."

Cum viata incepe din momentul zamislirii, inseamna ca distrugerea acestor embrioni este omucidere. Si unii biologi au optat pentru acelasi raspuns transant: "Odata cu fecundatia, incepe viata." Si Conventia Americana a Drepturilor Omului vorbeste despre dreptul fiecarei persoane la viata, incepand din momentul conceptiei.

Cum poate oare R Edwards sa sustina ca "nevoia de cunoastere este superioara respectului cerut de un embrion in stare precoce", cand noi stim ca recentele descoperiri ale embriologiei si ale geneticii au demonstrat ca viata incepe o data cu zamislirea?

Tot referitor la tehnica de fecundare in vitro si a transferului de embrioni, trebuie atrasa atentia atat asupra riscurilor tehnicii (rupturi vasculare, leziuni intestinale etc), cat si asupra altor accidente ca: moartea in uter, malformatii, anomalii cromozomiale.

In cazul mamelor de imprumut, exista riscul "de nastere a unui handicapat (risc existent in fertilizarea in vitro cu sperma de la o terta persoana)", copil refuzat si de mama purtatoare si de mama genetica.

Trebuie atrasa atentia si asupra consecintelor etico-sociale ale acestor proceduri. "Avand inca alura unor proceduri experimentale, copilul va avea trei mame (genetica, uterina si sociala) si doi tati (biologic si social).

    In sfarsit, prin tehnica reproducerii medical asistate, se bulverseaza reproducerea biologica si putem asista, datorita pastrarii anonimatului donatorului, la implantarea ovulului "de la mama la fiica, ce devine astfel sora cu propriul sau copil", sau putem asista la incest, daca o femeie primeste sperma tatalui sau fratelui, sau "se realizeaza fecundari cu sperma congelata a unui subiect care a decedat, realizandu-se astfel saltul generatiilor, cand un copil poate fi fiul bunicului sau."

    Din cauza acestor consecinte, in multe tari din vestul Europei (Anglia, Franta etc), fertilizarea in vitro este socotita, de forurile etice, ca o violare a legilor naturale. Se cere respectarea dreptului la viata a viitorului copil si se interzice efectuarea de cercetari pe embrioni dupa 14 zile, implantarea lor in uterul altor specii, alegerea sexului in scop neterapeutic, crearea de gemeni identici etc.