Umblarea pe mare

Dreptmaritori crestini, faptele relatate in evanghelia de astazi se petrec in noaptea imediat urmatoare minunii inmultirii painilor de pe malul lacului Ghenizaret (Mt. 14, 14-22). Dupa ce a hranit multimile in pustie, Mantuitorul Hristos i-a silit pe ucenici sa urce in corabie si sa plece din locul acela, iar El a mers in munte sa se roage, in singuratate.

Peste noapte insa, valurile au inceput sa se agite cu putere si furtuna mare s-a pornit, incat corabia in care se aflau ucenicii era gata-gata sa se scufunde. Si, strigand de groaza, la un moment dat L-au zarit pe Iisus mergand pe apa, dar, gandind ca este naluca, s-au infricosat si mai tare. Domnul insa i-a linistit si i-a imbarbatat, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti! (…) Doamne, daca esti Tu, a zis Petru, porunceste sa vin la Tine pe apa. Vino…, i-a zis Hristos.

Si a sarit Petru din corabie si a mers pe mare ca pe uscat, dar, vazand vantul, spune evanghelia, s-a temut. Iar in clipa in care s-a indoit, apa a incetat sa-l mai tina si el a inceput sa se afunde. Si, ingrozit a strigat: „Doamne, scapa-ma”! Atunci Iisus l-a luat de mana si, reprosandu-i: „Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” l-a adus in corabie, iar vanturile s-au oprit.

Iubiti credinciosi,
La prima vedere evanghelia aceasta pare doar o minune oarecare. Una din multele minuni dumnezeiesti savarsite de MantuitoruI Hristos de-a lungul celor trei ani si jumatate, cat timp a durat predica Sa pe pamant. Va spun, insa, ca nu trebuie sa vedem in pericopa aceasta doar minunea ca atare, ci va invit sa privim impreuna la minunea de astazi ca la o adevarata pilda de viata, pilda plina de invatatura, pe de o parte, si de speranta, pe de alta.

Care este invatatura demna de evidentiat? Am spus ca avem de-a face cu o pilda. Marea este lumea aceasta care, de multe ori, asa cum s-a intamplat sa le fie potrivnica ucenicilor, ne sta adeseori si noua impotriva. Valurile ei inspumate sunt imprejurarile grele prin care trecem cu anevoie si noi uneori, si din care, de cele mai multe ori, nu stim cum sa facem sa scapam. Iar vanturile, care l-au inspaimantat pe Petru mai mult decat marea insasi, sunt greutatile si ispitele care se napustesc cateodata nemiloase asupra noastra, ingrozindu-ne pana la moarte.

Uitati-va la Petru: desi se indoieste intr-o prima faza, caci spune: „Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa” gaseste totusi curajul necesar de a infrunta valurile si, pentru aceasta, reuseste sa paseasca pe mare ca pe uscat. Vanturile insa il fac sa se clatine si sa se scufunde pentru cateva momente, dar chemarea in ajutor a Domnului ii aduce, pana la urma, salvarea.

Ei bine, noi suntem Petru, cei care, aflati in corabia acestei vieti, ne simtim adeseori clatinati si in pericol si, asemenea lui, ne indoim: vom mai putea oare scapa din asta? Oare ce ar fi de facut? Cum ar trebui sa procedam? Intrebari pe care si le-a pus si Apostolul, si la care Mantuitorul Hristos i-a raspuns invitandu-l „sa calce pe apa ca pe uscat”. Adica, sa strabata lumea aceasta, asa cum este ea, cu barbatie si incredere.

Ce il infricoseaza pe Petru? Clipele grele ale vietii ca valurile inspumate, pe care vazandu-le si nemaiputandu-le infrunta, se indoieste si, devenind „greu”, se afunda. Gaseste in sine, totusi, puterea sa strige la Dumnezeu, iar Acesta se dovedeste „Mantuitor”.

Care este speranta? Speranta pildei acesteia este Dumnezeu Care, desi intr-o prima faza Se arata a fi prea departe parca, in larg, necunoscut, strain sau confundabil cu o fantoma, pana la urma Se arata atat de apropiat lui Petru, incat il prinde efectiv de mana si il salveaza din valuri. Asadar, speranta noastra, ascultand evanghelia de astazi, este ca Dumnezeu nu se izoleaza undeva „in larg” dupa cum cred unii, ca Se afla undeva departe, neinteresandu-L prea mult viata noastra personala, cu faptele ei bune sau rele, ori neveghind asupra fiecaruia dintre noi. Evanghelia de astazi contrazice pe toti aceia care vad in El un Dumnezeu „indepartat”, „necunoscut” ori „impersonal”.

Naluca li s-a parut ucenicilor! Himera li se pare unora! „Entitate” indefinita ori „simpla energie” altora. Ba chiar o utopie, zic unii, in pesimismul lor…

Dragii mei,
Astazi suntem siliti, o data in plus, sa recunoastem cu totii ca nu este asa. Hristos Dumnezeu este aproape, este Fiinta si Persoana si, pentru aceasta, este gata sa ne intinda mana si sa ne salveze de acolo de unde ne este greu in viata. Pentru faptul ca a stiut sa intre in dialog cu El, prin rugaciune, Domnul i-a raspuns lui Petru ca Persoana. Ce ne-am face daca El ar fi doar entitate sau energie impersonala, naluca, himera, ori daca ar fi o minte inabordabila? El insa este Fiinta care ne aude, ne vede, ne asculta si, mai ales, ne ajuta fiecaruia atunci cand stim sa I-o cerem!

Astfel, daca Apostolul a reusit si s-a salvat, este pentru ca L-a abordat pe Dumnezeu ca pe o Persoana, ca pe un Parinte, ca pe un invatator si prieten, iar nu ca pe o forta impersonala. Numai aceia dintre noi care vom vedea pe Dumnezeu ca pe o Persoana apropiata si capabila de dialog, si-L vom aborda in acest chip personal, vom putea dobandi ajutorul si binecuvantarea Lui.

Nu cei care vorbesc despre El, iar nu cu El, pentru ca vedem pe multi vorbind frumos despre Dumnezeu, dar haideti sa vedem ca se si roaga Lui, pentru ca aceasta inseamna dialog cu El!Haideti sa vedem cati stiu sa intre in comuniune cu El?

Cati se spovedesc? Cati se impartasesc? Cati cauta sa-L „cucereasca”, asa cum ne straduim sa cucerim o persoana draga? Nu izolandu-L pe Dumnezeu undeva si vorbind foarte frumos despre El. Acela nu este dialog si, prin urmare, nu ne va putea niciodata aduce ajutorul si binecuvantarea Lui.

Iata invataturile si sperantele pe care le putem trage din evanghelia de astazi! Si noi calatorim pe valurile lumii acesteia, uneori foarte agitata sau chiar potrivnica. Si noi ne indoim adeseori, ca Petru! Ne e teama sa infruntam viata si sa „pasim” cu incredere, asa cum a calcat el pe valurile marii ca pe uscat. Ne este teama sa strabatem „furtunile” vietii acesteia. Ati vazut: in ultima vreme auzim parca, mai mult ca oricand, de persoane care, nemaiputand sa infrunte viata, sa se lupte cu greutatile si necazurile ei, depun „armele”! Oameni care isi iau viata, uneori tineri chiar!

Apostolul Petru din evanghelia de astazi ne invita pe fiecare dintre noi sa fim „luptatori”, chiar daca viata pare grea la un moment dat; chiar daca valurile ei sunt naprasnice uneori, incat simtim ca ni se sparge „corabia” si suntem in primejdie sa ne inecam; chiar daca vanturile si furtunile ne inspaimanta, asa cum l-au inspaimantat pe Petru, incat era gata sa se scufunde.

Apostolul, exemplul sau si, mai ales, ajutorul primit din partea lui Dumnezeu, ne arata tuturor ca trebuie sa stim sa cerem ajutor. Sa intindem mana, asa cum a facut-o Petru, si milostiv si bun va fi Domnul ca sa raspunda acestei chemari a noastra, sa ne asculte, sa ne ridice de acolo de unde, poate, la un moment dat in viata, ni se pare ca nu ne mai putem ridica.

Sa rugam asadar pe Bunul Dumnezeu, sa fie si pentru noi, pentru fiecare, in clipele mai putin placute ale vietii, mana cea de ajutor pe care a intins-o lui Petru! Sa ne ridice! Sa ne inalte! Sa ne binecuvinteze! Sa ne mantuiasca, pentru ca de aceea ne straduim fiecare si cautam sa-I placem Lui, ca, in viata aceasta petrecand impreuna cu El, in comuniune cu El, sa putem dobandi si vesnica fericire a vietii de dincolo. Amin.