Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu
paza Sfintei Născătoare de Dumnezeu am purces la organizarea unui pelerinaj în
niște locuri dragi mie, pe care le-am vizitat cu altă ocazie a vieții și care
m-au marcat într-un mod deosebit. Mi-am propus așadar, ca unor oameni dragi,
credincioși buni ai parohiei Sânmihaiului, să le ofer o zi specială. O zi pe
care o vom petrece pe tărâm bănățean și să vizităm locuri sfinte, locuri de
închinare: Mănăstirile Sfânta Ana din Orșova și Mraconia din Eșelnița.
Trăim o viață tumultoasă, plină
de stres și nerv, cu gânduri multe și necurate, toate parcă menite să ne depărteze
de credință și Dumnezeu. Și cum oare mai bine sa restabilim legătura
spirituală, să primim iertare și căință, dacă nu în Sfântul Locaș al Domnului.
În Casa Tatălui, unde toți fiii risipitori venim atunci când puterea ne
slăbește, atunci când căutam iertare și vindecare, iar Tatăl ne taie vițelul
cel gras, pune inel pe mâna noastră și ne invită la ospăț.
Cu o astfel de bucurie am avut să
fim încercați în binecuvântata zi de 14 al lui Martie 2014, atunci când în
orele dimineții, cam pe la șase și un sfert ne-am adunat în fața Bisericii
parohiale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, bine pregătiți de drum și de
rugăciune. Am pornit așadar, puțin triști că vremea era potrivnică, dar cu
speranța că Dumnezeu e mare și ne va oferi o zi frumoasă. Ne-am îmbarcat în
modernul microbuz și am purces, deci, la drum. Un drum care ne va duce din zona
noastră de pustă până în Banatul de munte, cel cu locuri pitorești și
binecuvântata Dunăre. Am traversat draga noastră Timișoară și am luat drumul
Lugojului trecând prin Buziaș.
După un mic popas și o pauza
binemeritată de cafea, am mers spre Cetatea Caransebeșului. De aici am
continuat prin împarația și măreția satelor bogate de gugulani, uitându-ne după
care cu mere și binecunoscuta răchie bănățeană devenită simbol al Carașului și am
ajuns într-un târziu aproape de hotarul imaginar dintre bănățeni și olteni.
Orașul Orșova s-a lăsat așteptat, iar de după colț dintr-o dată, privirea ne-a
fost inundată de apa Dunării. Faleza citadină ne-a aruncat gândul spre
romantism. Am urcat pe culmea dealului care străjuiește falnic orașul inundat
de Dunăre și am ajuns. Am ajuns la Mănăstirea Sfânta Ana. O capodoperă a
naturii, așezată asemenea unei santinele, menită să păzească garnizoana. Ne-am
închinat, ne-am rugat și ne-am molărit. Obligatoriu în condițiile în care
astăzi dacă nu exiști pe Facebook, nu prea exiști deloc. Am mai zăbovit puțin
în incinta magazinului cu obiecte bisericești al mănăstirii și ne-am
reîmbarcat. De astă dată soarele ținea cu noi. Călătorului îi sta bine cu
drumul, deci am continuat călătoria duhovnicească spre o mănăstire mai atipică.
Mănăstirea Mraconia este ca un far ce aruncă fante de lumină și credință spre
apa lină a Dunării. Parcă acolo timpul stă în loc și viața e mai frumoasă.
Parcă păcatele se iartă mai ușor și stai încremenit ca o stăncă a muntelui ce
se îngână cu apa. Ne-am rugat și ne-am închinat și aici, iar apoi am mers să
privim falnicul chip al lui Decebalus Rex. Acolo în golful Mraconia,
străjuiește asemenea unui zeu, Decebal. Lucrarea lui Iosif Constantin Drăgan,
parcă trezește fala bănățeană de avea cea mai înaltă statuie de acest gen din
Europa. Facem binemeritatele poze și reluăm drumul călătoriei.
Obiectivul următor este vizitarea
frumoasei stațiuni Băile Herculane. O perlă a Banatului parcă uitată. Parcă
prăfuită, dar mereu plăcută de a o revedea. Nu strălucește tare, dar e a
noastră. Zăbovim puțin timp în fața lui Hercules din centrul stațiunii, apoi
mergem să mâncăm la un restaurant din apropiere. Merităm și noi un ospăț după atâta osteneală.
Ne întoarcem spre casă și noua
destinație ne devine comuna mult iubită din umbra Timișoarei, Sânmihaiu Român.
Nu are Sânmihaiul Dunăre, dar are Bega. Bega este acum apa binecuvântată, dar geloasă, care
ne primește cu pâine și sare. Ne apropiem de Sfânta Biserică și gata. Am ajuns
și suntem bucuroși că suntem acasă. Ne rămâne doar să îi mulțumim lui Dumnezeu
pentru că ne-a binecuvântat călătoria și să developam amintirile în sufletele
noastre. Doamne ajută și mântuire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu