Totuşi, împărăţia unde domneşte Dumnezeu şi voia Lui este iubită şi păzită cu adevărat, acea împărăţie care este gătită pentru Sfânta Biserică a lui Hristos, oferă o experienţă cu totul diferită faţă de ceea ce trăim în viaţa noastră obişnuită. Acolo nu întâlnim nici frică şi nici boli, nici mâhnire şi nici durere, amărăciune sau orice suferinţă a sufletului. În viaţa aceea, străfulgeră lumina dragostei lui Dumnezeu şi văpaia slavei Lui, pacea nepieritoare şi bucuria veşnică. Chiar şi în această viaţă putem primi o asemenea bucurie atunci când întrezărim o rază din dumnezeiescul adevăr. Dacă aţi avut bucuria să pregustaţi din bucuria cerească, atunci ce minune şi desfătare va fi când vă veţi împărtăşi de toată strălucirea ei! Dacă o singură scânteie din dragostea dumnezeiască îţi aprinde sufletul şi-l umple cu binecuvântări, atunci cât de mare va fi acel foc minunat şi acea bucurie când văpaia plinătăţii iubirii fără de sfârşit se revarsă în inimă, când devii cuprins de oceanul de tihnă al bunătăţii şi iubirii lui Dumnezeu? Inima ta va sălta fără măsură, din dragoste pentru Dumnezeu. În împărăţia cerurilor, timpul este desfiinţat, există numai o veşnicie fără hotar a bucuriei, în care cei credincioşi vor domni împreună cu Dumnezeu, pururea sporind în dragoste, trecând din slavă în slavă şi devenind asemenea lui Dumnezeu.
O, copil al petrecerii lumeşti, nu poţi înţelege bucuriile care te aşteaptă în patria cerească. Acestea sunt mai presus decât orice simţire lumească, încât nici măcar îngerul tău păzitor nu te poate ajuta să le înţelegi. Când cei trei tineri, fiind robi în Babilon, au refuzat să-L părăsească pe Dumnezeu şi să jertfească idolilor, au fost aruncaţi într-un cuptor înfricoşător. Descoperindu-li-se căpetenia îngerilor în mijlocul flăcărilor mistuitoare, au zărit o frântură din slava Mântuitorului, iar flăcările cuptorului s-au prefăcut într-o adiere cerească. Au ieşit din cuptor neatinşi şi plini de bucurie, strigând „Binecuvântat eşti Tu, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri”. Când primul mucenic, diaconul Ştefan, a fost bătut şi omorât cu pietre, având multe răni, a văzut într-o vedenie, un crâmpei din slava lui Iisus Hristos. Învrednicindu-se de această vedenie, el nici n-a băgat de seamă cruzimea prigonitorilor săi şi nici cum pietrele îi sfărâmau trupul, ci era mai degrabă senin şi plin de bucurie. Sfântul mucenic Laurenţiu a fost aruncat pe un grătar înroşit în foc, dar în sufletul său a simţit o adiere răcoroasă ca o anticipare a împărăţiei cerurilor, încât n-a îndurat nicio durere trupească şi a răbdat patima cu o pace nepământeană. În acelaşi fel, toţi sfinţii mucenici dăruiţi să vadă doar un crâmpei din slava care îi aşteaptă pe cei credincioşi, din dragoste pentru Evanghelia lui Hristos au primit cu bucurie chinurile şi moartea. Un om drept lasă uitării toate cele pământeşti atunci când i se descoperă frumuseţile şi binecuvântările raiului. Pentru că el ştie că viaţa cerească va fi plină de bucurie veşnică, de iubire şi de împărtăşire prin har de însăşi sfinţenia lui Dumnezeu. Nu, inima ta nu este în stare să simtă cu adevărat ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru tine. Dar atunci când îngerul păzitor îţi descoperă şi când îţi deschizi inima şi devii conştient de prezenţa lui, atunci, în acel moment, se pogoară o rază de lumină a celeilalte lumi preaînalte, care este deasupra şi dincolo de toate amăgirile şi plăcerile trecătoare ale acestei vieţi sărmane. Totuşi, deocamdată suntem rătăcitori, pelerini, călători înstrăinaţi de patria cea cerească. Un călător care se duce într-un loc îndepărtat se bucură imediat dacă întâlneşte un prieten care îl poate călăuzi. În călătoria noastră, rătăcind prin această viaţă, ni se dă un prieten de nădejde care să ne călăuzească. Dumnezeu ni l-a trimis pentru a ne ajuta pe drumul cel greu unde ne înconjoară întunericul duhovnicesc. Dacă vrem să-l urmăm, atunci vom fi călăuziţi în siguranţă către patria noastră, sub oblăduirea lui. Ştim că Tatăl nostru a vrut ca îngerii Lui să ne călăuzească pe căile vieţii şi să ne păzească de puterea celui rău (Psalmul 90:10-11).
Chiar dacă nu-i putem vedea cu ochii trupeşti, îi putem vedea desluşit cu ochii credinţei. Suntem oare atât de insensibili şi de adormiţi duhovniceşte, încât să nu dorim să credem nimic altceva decât în lumea palpabilă a materiei? Sunt oare inimile noastre atât de pline de slava deşartă încât să nu mai credem în nimic altceva decât în bogăţie şi în plăcerile trecătoare?
Dumnezeu ne-a trimis îngerii ca prietenii noştri de drum; călăuze în viaţa creştină. Dar acest lucru, atât de important şi atât de esenţial pentru fiecare, nu le spune nimic multor creştini din zilele noastre. Din acest motiv, sperăm să le redeşteptăm conştiinţa şi să le aducem la viaţă credinţa, explicându-le în tot acest timp învăţătura Sfintei Scripturi despre îngeri. Să dea Dumnezeu ca această tâlcuire să fie un izvor de apă vie pentru sufletele credincioşilor.
1. Preliminarii despre natura îngerilor
Faptul că există şi alte fiinţe raţionale, mai desăvârşite, pe lângă noi oamenii, este un lucru general acceptat de către majoritatea credinţelor lumii. Acest adevăr a fost denaturat în lumea căzută în nepăsare şi prin lucrarea celui rău astfel încât oamenii au început să spună răului bine, începând să se închine la idoli. Întreaga Scriptură, de la primul capitol până la ultimul, ne confruntă cu realitatea existenţei îngerilor ca fiinţe vii, dinamice care Îl slujesc pe Dumnezeu şi îi ajută pe oameni.
Un heruvim ţinând în mână o sabie de foc era aşezat la poarta raiului, pentru a izgoni pe oricine ar încerca să intre după căderea omului în păcat (Facerea 3:24).
Patriarhii s-au învrednicit de arătările îngerilor. Avraam găzduise doi trimişi dumnezeieşti şi pe Fiul lui Dumnezeu care a venit cu aceştia sub chip de înger (Facerea 18:1-2). Tot un înger l-a împiedicat pe Avraam să-l aducă jertfă pe fiul său Isaac (Facere 22:11). Agar fost mângâiată şi întărită în pustie de un înger după ce a fost alungată din cortul lui Avraam (Facerea 21:17). Iacob a văzut o ceată îngerească care se suia şi se pogora pe o scară tainică, la capătul căreia era aşezat Domnul (Dumnezeu Cuvântul) (Facerea 28:12-13). Un înger i-a însoţit pe fiii lui Israel în pustie şi i-a călăuzit în pământul făgăduinţei (Ieşire 23:20 ). Sub oblăduirea acestor trimişi ai lui Dumnezeu, Ghedeon şi ceilalţi judecători ai lui Israel au îndeplinit poruncile Domnului (Judecători 6:12-18); David i-a rugat să cânte psalmi împreună cu el. Isaia a văzut cerurile deschise şi pe Domnul, Dumnezeu Cuvântul, stând pe un scaun înalt şi o ceată de serafimi care cântau un imn de slavă înaintea Lui (Isaia 61-3). Îngerul Rafail l-a însoţit pe Tobie de-a lungul călătoriei sale, l-a adus înapoi în ţara lui şi a redat vederea tatălui său bătrân.
Pe când evreii se aflau în robia babilonică, trei tineri evrei au fost trimişi într-un cuptor încins pentru că au refuzat să jertfească idolilor, dar Dumnezeu Cuvântul a apărut în chip de înger în mijlocul văpaiei, ocrotindu-i de dogoarea flăcărilor (Daniel 3:25). Profetul Daniel a fost păzit de fălcile leului de un înger care a apărut în cuşca leului (Daniel 6:22). Arhanghelul Gavriil i-a dat de veste proorocului Simeon că se apropia venirea Mântuitorului în lume, acelaşi înger a apărut marelui preot Zaharia în templu, pentru a-l anunţa despre naşterea lui Ioan Botezătorul care avea să fie uns drept Înaintemergătorul Mântuitorului (Luca 1:11-19). Arhanghelul Gavriil a fost trimis în Nazaret, să vestească Fecioarei Maria că ea avea să-L nască pe Dumnezeu Cuvântul când va veni în lume (Luca 1:26-27). Îngerii s-au arătat păstorilor în câmp, la Bethleem, pentru a binevesti naşterea Copilului, cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2:13 ).
Însuşi Hristos ne ajută să înţelegem pe sfinţii îngeri. Ne mărturiseşte despre dragostea care-i face pe îngeri să se bucure de mântuirea noastră şi să ne vegheze de-a lungul vieţii (Luca 15:10; Matei 18:10). Îngerii au vestit femeilor mironosiţe învierea lui Hristos (Matei 28:5-6) şi înălţarea Sa la ceruri, tot îngerii s-au arătat ucenicilor Lui şi le-au spus că aşa cum S-a înălţat, tot aşa se va întoarce pentru a judeca viii şi morţii (Faptele Apostolilor 1:9-11). Un înger s-a arătat în închisoare Apostolului Pavel şi l-a eliberat din temniţă (Fapte 5:19), iar lui Corneliu i-a spus să-l caute pe Petru pentru a asculta cuvintele mântuirii (Fapte 10:7-8). În cartea Apocalipsei, Sfântul Ioan Teologul ne vorbeşte despre puterea pe care o au îngerii atât în cadrul împărăţiilor lumeşti cât şi în Biserică. Dar nu putem continua să enumerăm toate locurile din Scriptură unde sunt pomeniţi îngerii. Din cele câteva locuri pe care le-am amintit, este de netăgăduit existenţa îngerilor ca fiinţe personale, create şi înzestrate cu puteri.
Credinţa în sfinţii îngeri, în ajutorul şi în puterea lor este bine ancorată în Scriptură şi susţinută de învăţătura Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi şi de experienţa sfinţilor şi a credincioşilor din toate timpurile şi de pretutindeni. Învăţături lămurite despre sfinţii îngeri ne-au fost lăsate de către Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul Grigorie Teologul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Hrisostom şi alţii. Mai mult, slujbele Sfintei Biserici ne amintesc mereu de legătura strânsă dintre îngeri şi oameni.
Privind la toate aceste surse, devine clar rolul pe care îl joacă îngerii în împlinirea planului lui Dumnezeu precum şi menirea lor în lume.
2. Originea şi natura îngerilor
Dragostea lui Dumnezeu a adus la existenţă fiinţe raţionale, capabile de a-L cunoaşte, de a-L iubi şi de a participa la slava Sa. Prima acţiune care a izvorât din dragostea lui Dumnezeu a fost crearea îngerilor, fiinţe imateriale şi fără trup care Îi slujesc şi sălăşluiesc dimpreună cu El. Dumnezeu i-a adus la existenţă, le-a dăruit daruri nenumărate şi i-a rânduit în lăcaşurile cereşti. Deşi fiinţe create şi înzestrate cu multe daruri şi mult har, totuşi, îngerii nu erau desăvârşiţi. Ei puteau să-şi manifeste dragostea pentru Dumnezeu pentru că erau înzestraţi cu raţiune şi cu voinţă liberă. Dar în acelaşi timp aveau posibilitatea să-L respingă pe Dumnezeu. O parte din îngeri, conduşi de cei mai minunaţi dintre ei, au început să-şi contemple propria desăvârşire limitată şi s-au abandonat trufiei şi mândriei. Potrivit Scripturii, mândria a fost cauza căderii multora (Isus Sirah 11:15-16; II Timotei 3:2-6). Cei mai mari dintre îngeri au căzut în invidie şi ură şi i-a îndepărtat pe mulţi alţii de Creator. Aceşti îngeri răzvrătiţi au căzut din comuniunea cu Dumnezeu şi s-au transformat în îngeri ai întunericului şi ai neadevărului, căzând din cauza propriei lor invidii şi mânii.
Îngerii care au rămas credincioşi lui Dumnezeu au fost întăriţi cu harul dumnezeiesc şi s-au sălăşluit veşnic în această stare binecuvântată. Ei sunt oglindirea slavei şi strălucirii Sfintei Sfintelor care-i înconjoară. Bucurându-se în contemplarea frumuseţii celei veşnice, aceştia sunt stăpâniţi de o dragoste neţărmurită şi se adapă nestingheriţi din izvorul binecuvântărilor. Ei laudă fără încetare pe Atotputernicul Dumnezeu, Cel care pogoară dragoste asupra lor şi le încredinţează lucrări spre împlinire, pentru înfăptuirea planului dumnezeiesc. Aceşti îngeri sunt trimişi pentru a vesti cele mai mari evenimente din istoria mântuirii. Ca trimişi ai Lui, ei sunt mesagerii lui Dumnezeu. Ei depăşesc orice limitare omenească şi sunt îngrădiţi doar de faptul că sunt fiinţe create şi slujitori.
Şi totuşi, cineva se poate întreba: „Cum pot îngerii netrupeşti să se înfăţişeze simţurilor omului sub chipul unei persoane omeneşti?”
Noi le răspundem: „Cu Dumnezeu toate sunt cu putinţă”. Dar nu putem pătrunde în adâncurile înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu. Nu putem spune cum netrupeştile puteri ni se arată în chip omenesc. Oare se arată în chip real? Sau îi vedem prin descoperirea ochiului minţii? Cu siguranţă îi vedem prin descoperirea de sus, tot aşa cum Creatorul are putere asupra a toată făptura, să facă aşa cum doreşte.
3. Ierarhia cerească
Potrivit Sfintei Scripturi, ceata oştilor cereşti este fără de sfârşit (Luca 10:17-20, Apocalipsa 12:4). Când proorocul Daniel L-a văzut pe Iisus Hristos într-o vedenie ca şi cel vechi de zile şi ca Fiul Omului, mii de îngeri stăteau înaintea tronului Său (Daniel 7:10). Marele prooroc al Noului Testament a avut o vedenie asemănătoare şi a văzut în jurul tronului lui Dumnezeu atât de mulţi îngeri încât „numărul lor era mii de mii” (Apocalipsa 5:2).
În ciuda numărului lor foarte mare, între îngeri există o ordine desăvârşită. În această rânduială stă tocmai frumuseţea desăvârşirii, a înţelepciunii şi a dragostei lor. Înţelepciunea lui Dumnezeu a rânduit toate. Doar ceea ce s-a desprins de Dumnezeu este în haos şi nestatornicie. Îngerii sunt împărţiţi în nouă cete: îngeri, arhangheli, puteri, domnii, începătorii, căpetenii, stăpâniri, heruvimi şi serafimi (Coloseni 1:16; 1 Petru 3:22). Aceştia comunică unii cu alţii în dragoste şi smerenie desăvârşită. Lumina se împărtăşeşte din cetele înalte către cele de jos. Râul de viaţă care izvorăşte din inima dumnezeiască se revarsă peste toţi ca o vâltoare. Sf. Dionisie Areopagitul şi alţi Părinţi ai Bisericii ne spun că cele nouă cete îngereşti sunt împărţite în trei categorii. Din prima categorie fac parte stăpânirile, heruvimii şi serafimii. Din cea de-a doua domniile, puterile şi căpeteniile. Iar din a treia fac parte arhanghelii, începătoriile şi îngerii.
Cei mai desăvârşiţi sunt serafimii. Cuvântul „serafim” înseamnă aprindere strălucitoare a dragostei dumnezeieşti, prin care aceştia sunt înflăcăraţi şi care străluceşte şi la ceilalţi. Aceşti îngeri sunt cu totul mistuiţi de dragoste.
Cuvântul „heruvim” înseamnă o plinătate a cunoştinţei şi a înţelepciunii. Potrivit Sf. Dionisie Areopagitul şi multor alţi Sfinţi Părinţi, aceste duhuri binecuvântate sunt numite heruvimi pentru că sunt străbătute de cele mai strălucitoare raze de lumină, contemplând în mod nemijlocit pe Cel din care este din veşnicie izvorul luminii. Ei cunosc în chip desăvârşit tot ceea ce Dumnezeu a îngăduit să cunoască fiinţele create. Doi heruvimi îşi întind aripile deasupra tabernacolului din Vechiul Testament. Pe lângă înţelepciune şi cunoaştere, evreii le-au atribuit multă putere.
Şi stăpânirile sălăşluiesc în preajma lui Dumnezeu, prin care îşi face cunoscută dreptatea pe pământ până la sfârşitul veacurilor.
Căpeteniile conduc cu slavă pe îngerii mai mici şi le călăuzesc slujirea.
Potrivit cuvintelor multor Sfinţi Părinţi, Puterile sunt acele duhuri prin care Domnul îşi duce la îndeplinire minunile Sale.
Începătoriile luptă împotriva duhurilor rele care vor să piardă lumea.
Cuvântul „înger” înseamnă „trimis” sau „mesager”. Îngerii care se află la începutul ierarhiei, şi se mai cheamă mesageri, sunt cei pe care Dumnezeu îi trimite să îndeplinească poruncile Lui în întregul univers. Arhanghelii sunt cei care poruncesc acestor trimişi dumnezeieşti. Ei sunt cei care vestesc omenirii cele mai importante şi înfricoşătoare taine. De aceea Arhanghelul Gavriil a fost cel care a vestit naşterea Mântuitorului din Fecioara Maria.
În icoane, îngerii sunt zugrăviţi cu aripi, pentru a arăta că, deşi par să ni se înfăţişeze în trup omenesc, ei nu sunt îngrădiţi în mişcările lor asemenea oamenilor, ci se pot deplasa cu repeziciune în orice colţ al universului.
Îngerii sunt fiinţe create. Ei nu sunt duhuri desăvârşite asemenea lui Dumnezeu şi sunt limitaţi în timp şi spaţiu, astfel încât, deşi cunosc foarte multe, totuşi, ca şi creaturi individuale nu sunt prezenţi pretutindeni în acelaşi timp (omniprezenţi). Nu ştim cum comunică îngerii unii cu alţii, dar ştim că fac lucrul acesta. De asemenea, înţeleg limbajul fără de cuvinte al sufletului nostru care strigă către ceruri şi ei ne ascultă cu dragoste şi îndurare.
4. Îngerii căzuţi
Putem observa consecinţele tragice care au urmat căderii îngerilor. Aceste fiinţe distruse au fost lipsite de binecuvântare, sfinţenie şi orice speranţă de viaţă veşnică. Totuşi, n-au fost lipsite de darurile naturale ale fiinţei lor – anumite puteri şi o inteligenţă sfredelitoare, chiar dacă iscusinţa care le-a rămas nu face altceva decât să-i chinuie, nu-i ajută să se căiască, şi nici la mântuire. Ei s-au închis cu totul izvorului dragostei astfel încât existenţa lor a fost dată răului şi urii. Toate puterile şi toată inteligenţa lor sunt folosite pentru a atrage omenirea în revolta lor distrugătoare.
Mântuitorul îl numeşte pe satana „prinţul acestei lumi” (Ioan 12:31) pentru că diavolul aţâţă mândria şi revolta lumii acesteia care duc la războaie, crime, cruzime şi refuzul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel îl numeşte pe diavol, prinţul puterilor cereşti şi îi împarte în „domnii şi puteri” numindu-i „stăpânitorii întunericului acestui veac” (Efeseni 6:12; Coloseni 2:15).
De aici putem trage concluzia că îngerii căzuţi sunt orânduiţi după aceeaşi ierarhie ca şi îngerii lui Dumnezeu, doar că se supun Satanei, care este cel mai puternic şi mai rău dintre toţi.
Este cunoscută puterea şi războiul pe care îl duc duhurile necurate împotriva omenirii. Toţi oamenii, dintre cei mai simpli până la cei mai sofisticaţi, sunt conştienţi de existenţa şi puterea diavolului, şi numai cei mai inconştienţi şi nepăsători neagă sau ignoră prezenţa acestor fiinţe personale, puteri ale răului şi capacitatea lor de amăgire, înşelare şi distrugere a lumii.
Diavolul se căzneşte să ne înşele prin intermediul senzualităţii, a plăcerilor lumeşti şi a lăcomiei. Dar cu ce îi răsplăteşte pe cei care îl urmează? Cu pieire, conştiinţe sfărâmate, boli, războaie şi chinuri veşnice.
Cartea „Despre duhurile rele”, care continuă dezbaterea din această lucrare, ne învaţă despre războiul pe care diavolii îl poartă împotriva noastră şi cum am putea ieşi învingători în această luptă.
5. Îngerul păzitor
Viaţa este un câmp de luptă. Vai celui care nu luptă şi nu câştigă. Dar cel care se bate cu curaj şi răbdare şi se încredinţează voii lui Dumnezeu va fi izbăvit de cel rău şi călăuzit de harul lui Dumnezeu către victorie şi veşnică binecuvântare în împărăţia veşnică. Cel care îl iubeşte pe Dumnezeu şi îşi pune nădejdea în El este mai puternic decât toţi diavolii. Dumnezeu ne-a trimis îngerii săi, ca păzitori şi proteguitori ai vieţii noastre, pentru a-i ajuta pe credincioşi în acest câmp al luptei fără sfârşit şi pentru a ne călăuzi în siguranţă pe calea vieţii, care e înţesată cu potrivnici fără milă. Fiecare din noi a primit un înger păzitor care să ne însoţească de-a lungul vieţii, apărându-ne de răutatea diavolilor şi ajutându-ne să ne cercetăm conştiinţa. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne încredinţează asupra acestui fapt, iar în cartea Faptele Apostolilor, apostolii au crezut că un înger păzitor li s-a arătat luând înfăţişarea lui Petru. Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi ne mângâie în nenumărate rânduri, asigurându-ne de ajutorul îngerului nostru păzitor (vezi, de exemplu, Sf. Dionisie Areopagitul, „Ierarhia Cerească”, Sf. Vasile cel Mare, „Împotriva lui Eunomie”, „Omilia a treia” şi, de asemenea, Sf. Grigorie Teologul şi Teodoret). Nu numai că fiecare persoană are îngerul ei păzitor, dar la fel are un înger şi familia lui şi fiecare popor binecredincios. Din păcate sunt şi din aceia care refuză ajutorul îngerului păzitor sau, asemenea regelui Persiei, care „se împotrivea îngerului lui Dumnezeu” şi nu i-a urmat sfatul (Daniel 10:13).
Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că Biserica luptătoare cât şi cea triumfătoare din ceruri formează un singur întreg. Îngerii şi cei binecuvântaţi care sălăşluiesc în ceruri sunt prietenii, fraţii şi surorile credincioşilor de pe pământ. Dragostea care se revarsă de la Dumnezeu pătrunde în inimile tuturor fiilor săi, unindu-i pe toţi într-un gând şi într-o simţire. Puterea dragostei dumnezeieşti se manifestă mai mult în îngeri, pentru că aceştia sunt mai aproape de Dumnezeu şi se împărtăşesc din slava Lui, din dragostea veşnică şi din bunătatea care doreşte mântuirea noastră. Îngerii ne iubesc cu o dragoste curată. Ei ne iubesc în ciuda greşelilor noastre, a păcatelor şi slăbiciunilor pe care le avem. Ei ne iubesc şi se silesc să ne călăuzească pe calea care duce la mântuire. Chiar dacă nu-i putem vedea cu ochii trupeşti, îi putem vedea desluşit cu ochii credinţei. Suntem oare atât de insensibili şi de nepricepuţi în trezvia duhovnicească încât să nu dorim să credem nimic altceva decât în lumea palpabilă a materiei? Sunt oare inimile noastre atât de pline de slava deşartă încât nu au nimic altceva decât bogăţia şi plăcerile trecătoare?
Dumnezeu ne-a trimis îngerii ca şi prietenii noştri de drum şi călăuze în viaţa creştină. Dar acest lucru, atât de important şi atât de esenţial pentru fiecare, nu le spune nimic multor creştini din zilele noastre. Din acest motiv, sperăm să le redeşteptăm conştiinţa şi să le aducem la viaţă credinţa, explicându-le în tot acest timp învăţătura Sfintei Scripturi despre îngeri. Să dea Dumnezeu ca această tâlcuire să fie un izvor de apă vie pentru sufletele credincioşilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu