Legea Egalităţii- primul pas spre trecerea în ilegalitate a creştinismului

Una dintre marile preocupări ale societăţii contemporane este aceea de a apăra, cu orice preţ, dreptul minorităţilor – sau, cu alte cuvinte, de a elimina orice fel de „discriminare”. O mulţime de legi şi reglementări s-au dat în acest sens în ultimii ani, în cele mai multe dintre ţările occidentale. Nici una nu este însă atât de avansată în prescrierea egalităţii precum cea demarată în Parlamentul Marii Britanii în anul 2006, care, la 17 decembrie 2009, a intrat în faza de votare în Camera Lorzilor.

Despre ce este vorba? O lege care exclude posibilitatea oricărei judecăţi şi discernământ în tot ceea ce priveşte alegerea personală sau comunitară, făcută în spiritul credinţei şi al unui sistem de valori.
Una din prevederile Legii Egalităţii, ce a stârnit multe discuţii în mediile religioase din Anglia în ultimele luni, este aceea că, o dată cu intrare ei în vigoare pe parcursul anului 2010, bisericile vor fi obligate să angajeze personal auxiliar fără a putea „discrimina” pe bază de sex sau de orientare sexuală… Cu alte cuvinte, legea face obligatorie (şi poate chiar pentru aceasta a şi fost dată…) angajarea homosexualilor şi transexualilor de către anglicani, romano-catolici sau orice altă denominaţiune din spaţiul Marii Britanii. În mod logic, şi Biserica Ortodoxă, este chemată să respecte legea (a se citi fărădelegea). Legea deschide de asemenea perspectiva acţionării în judecată de către homosexuali şi lesbiene a confesiunilor care le refuză dreptul de a fi hirotoniţi. Prescripţia ei este pe cât de absurdă pe atât de ambiguă, pentru că lasă o portiţă deschisă judecătorilor care va trebui să se pronunţe asupra acestor cazuri, impunând hirotonia homosexualilor şi lesbienelor. În consecinţă, dacă într-un singur caz homosexualilor li se va drept de cauză, din acel moment se va impune acea hotărâre judecătorească în întreaga Anglie şi peste tot unde Lega Egalităţii ar intra in vigoare. De altfel, consilierii Europeni au îndemnat cu stăruinţă pe parlamentarii Marii Britanii ca sa urgenteze votarea acestei legi.

Ne-am putea întreba cum este cu putinţă ca într-o Europă care până mai ieri se declara creştină, astăzi creştinismul neplecat duhului lumii să fie scos în afara legii? Ne mai putem întreba şi cum e cu putinţă ca un popor care a primit timpuriu Evanghelia lui Hristos să accepte a-i fi batjocorită şi întinată credinţa?

Pentru simpla votare a acestei legi, cea mai mare parte a parlamentarilor Marii Britanii nu mai pot fi socotiţi cu adevărat creştini. Motivul este foarte simplu. Pe de o parte, din punct de vedere ortodox, autointitulata Biserică a Angliei nu are puterea de a împărtăşi harul Sfintelor Taine. Nici botezul lor nu e Botez, nici nunta lor nu e Nuntă, nici împărtăşania Trupul şi Sângele Domnului. În duhul învăţăturii Sfinţilor Părinţi, lucrul acesta nu ar fi greu de constatat, văzând cât de mult s-au îndepărtat anglicanii de la credinţa drept-slăvitoare. Pe de altă parte, calea pe care se angajează anglicanii devine evident antievanghelică. Nici măcar de minime cunoştinţe teologice nu mai este nevoie astăzi pentru a înţelege cât har mai împărtăşesc anglicanii sau bisericile occidentale în general. Mai curând ar trebui să se răspundă la întrebarea: în ce măsură mai pot fi numiţi „biserică” cei ce hirotonesc femei şi homosexuali?

Într-adevăr, de peste 40 de ani, în adunarea bisericilor aflate în comuniune cu anglicanii se hirotonesc femei, iar în ultimii ani acestora chiar li s-a dat dreptul de a „hirotoni” şi ele, devenind „episcopi”. Vedem, aşadar, că anglicanii au făcut un pas important de întoarcere la templele păgâne, unde marii preoţi erau femeile, nu bărbaţii…

Eforturile pe care le fac aceste congregaţii religioase sunt notabile, deoarece depăşesc pe alocuri chiar şi pe păgâni. De câte ori s-a mai pomenit în istorie ca homosexualii să fie numiţi preoţi şi să oficieze „slujbe dumnezeieşti”? Şi, totuşi, lucrul acesta se petrece în mod obişnuit astăzi în aceste „biserici”. Ba, mai mult, homosexualii au ajuns să fie chiar numiţi „episcopi” – adică ei înşişi vor hirotoni de acum înainte oameni, după chipul şi asemănarea lor. Şi, pentru că adâncul întunecimii nu are sfârşit, la ultimele alegeri de episcopi ale anglicanilor (episcopalienilor) americani, desfăşurate în 6 decembrie 2009, dintre cei şapte candidaţi (trei fiind homosexuali declaraţi) a fost aleasă o lesbiană, Mary Glasspool, ca să se împărtăşească cinstea de „episcopeasă”. Bucuria a fost mare în întreaga comunitate a minorităţilor de homosexuali şi feministe…

Acum, în această congregaţie, căsătoriile religioase între homosexuali nu mai pot constitui o problemă. De fapt, chiar dacă episcopul însuşi nu ar fi homosexual, aceste căsătorii nu ar fi cu totul imposibile la anglicani. Lucrul acesta ni l-a demonstrat în anul care a trecut căsătoria religioasă a doi preoţi declaraţi homosexuali, personalităţi de seamă ale anglicanilor. Cel ce a oficiat taina fărădelegii a fost, bineînţeles, un alt… preot anglican.

Ce să mai aşteptăm de la guvernanţii şi poporul Marii Britanii, în condiţiile în care aceasta este credinţa pe care le-o împărtăşeşte biserica care i-a botezat, împărtăşit şi cununat? Oare nu cu dreptate îngăduie Dumnezeu promulgarea unor legi atât de tiranice? Nu ei înşişi şi-au dat mai întâi această lege a fărădelegii în însuşi sufletul şi trupul lor?…

Pe cei ce cad în păcate oricât de mari, dar rămân în credinţa drept-slăvitoare, în Trupul Său, care este Biserica, şi se pocăiesc, Dumnezeu îi iartă, din nemărginita Sa dragoste. Şi nu numai că-i iartă, dar după măsura pocăinţei lor, îi poate ridica cu harul Său până la a-i face precum îngerii din Cer. Dar cei ce nici Botezul nu l-au primit, nici Ortodoxia nu au cunoscut-o, ascultând de lupii în piele de oaie, la ce biserică se mai pot întoarce, cum se mai pot vindeca de moartea sufletelor lor?…

Oare nu aceasta ar trebui să fie misiunea pe care ortodocşii o au în zilele noastre, şi anume aceea de a propovădui credinţa dreaptă, vădită prin însăşi lucrarea harului în viaţa şi faptele lor? Dar, dacă în loc să le fim făclie acestora, celor care nu au cunoscut lumina adevărului, ne vom amesteca cu ei, însuşindu-le obiceiurile şi credinţele păgâne, ce răspuns vom mai da în faţa Domnului? Poate că atunci va îngădui Dumnezeu ca molima unei legi desfrânate, cum este aceea a egalităţii, să se întindă şi în ţările ortodoxe.

Căci, în fond, aceasta este în profunzime consecinţa principală a Legii Egalităţii, şi nu faptul că în Marea Britanie se va impune Bisericilor Anglicane hirotonirea nelegiuiţilor. Aceştia, oricum, nu se află departe de o asemenea prescripţie, anticipând-o parcă. Odată promulgată Legii Egalităţii într-o ţară europeană în care s-a ajuns să se numească creştin oricine pretinde că este credincios, deşi nu i se pare nimic în neregulă să se confeseze unui „preot” homosexual sau unei preotese lesbiene, această lege îşi va putea extinde efectele juridice şi asupra Bisericii Ortodoxe. Cu alte cuvinte, decăderea creştinismului occidental, păgânizarea acestuia într-o Europă globalizată instituţional, poate avea consecinţe din cele mai grave asupra mărturisirii şi vieţii creştine desfăşurate în spaţiul european.

Suntem oare conştienţi de pericol, suntem ore pregătiţi să refuzăm până la martiriu normele antihristice ale legislaţiei amintite?
Totul ţine de credinţa şi pocăinţa noastră…