sâmbătă, 31 martie 2012

Iubirea de Dumnezeu - după învățătura avvei Issac Sirul


”Sufletul care-l iubește pe Dumnezeu găsește odihnă doar aproape de El. Când te vei izbăvi de legăturile păcatului, inima ta se va uni cu Dumnezeu. După cum pruncii se hrănesc mai întâi cu lapte și după aceea cu pâine, la fel și începătorii în viața creștină mai întâi trebuie să taie legăturile cu lumea și după aceea să se unească cu Dumnezeu. Lucrarea trupească trebuie făcută înaintea celei duhovnicești. După cum atunci când Dumnezeu, când l-a zidit pe om, mai întâi a făurit trupul de lut și după aceea i-a dat ”suflarea vieții”, la fel și în cele duhovnicești, mai întâi vom începe cu truda trupească și după aceea vom înainta la cultivarea sistematică a virtuțiilor. Mai întâi așezăm temelia unei case, și după aceea zidurile. Nu se poate altfel. Lucrarea duhovnicească se naște din cea trupească, după cum spicul iese din boaba goală a grâului.

Truda pe care o facem pentru iubirea de dumnezeu nu se compară cu bucuria bunătăților veșnice. Truda țăranului atunci când seamănă este urmată de bucuria secerișului. Pâinea pe care o mănâncă i se pare dulce, fiindcă este rodul sudorii sale. Lucrarea poruncilor lui Dumnezeu cere trudă duhovnicească și multă strădanie, dar după aceea urmează bucuria. De aceea să le nesocotești pe toate cele lumești și să-L ai autor pe Dumnezeu.

Cel ce se ferește de slava zadarnică a lumii simte în sufletul lui slava bunătăților viitoare. Pe când cel ce încearcă să se odihnească pe sine cu bunătățile trecătoare ale lumi este orb la suflet, pentru că nu s-a încredințat în întregime lui Dumnezeu.

Nu te îmbrăca în podoabe de aur, de argint sau alt material prețios din lumea aceasta. Obișnuiește-ți sinele să nu aibă drepturi în viața aceasta, ca să nu ajungi în punctul în care cu o mână aduni și cu alta risipești.

Să faci milostenie din truda și din sudoarea ta, nu din nedreptăți. Să-i miluiești pe săraci chiar dacă te nedreptățesc și te ocărăsc. Însă milostenia nu se poate numi virtute, dacă nu există mai întâi iubirea de Dumnezeu. Aceasta ne va sprijini încât nu doar să răbdăm nedreptatea, ci să așteptăm cu bucurie nerecunoștința, pe care ne-o vor arăta. Să-ți pară rău, să suferi și să te perpelești atunci când fratele tău este aflat în nevoi, căci așa a făcut și Hristos. Și dacă cineva te lovește peste față să nu regreți. ci să te bucuri, pentru iubirea lui Dumnezeu, și să nu-i spui vreun cuvânt urât.

Să iubești rugăciunea, căci te va mângâia mult în viață. Citește Sfintele scripturi și iubește sărăcia, fiindcă aceasta te va conduce la Dumnezeu. Urăște odihna trupului și viața comodă pentru că acestea sunt moarte pentru suflet. Împuținează-ți tovărășiile cu oamenii și îngrijește-te mai mult de sufletul tău, încât să dobândești pace și liniște lăuntrică. Iubește cumințenia și îngrijește-te, prin rugăciune și nevoință, ca sufletul să-ți rămână curat de cugetele murdare.
Să nu te lenevești a lucra poruncile lui Hristos, ca să nu fii rușinat într-o zi, când te vei afla înaintea Lui și când va trebui să dai socoteală pentru faptele tale. Păzește-te de greșelile mici ca să nu cazi în cele mari. Lucrează virtutea și nu te lega cu desfătările și odihna pe care ți le oferă patimile. Iubește hainele sărăcăcioase și nu pe cele care ți se par a fi frumoase. Să te intereseze mai mult frumusețea sufletului, nu pe cea a trupului.
Poate omul clevetitor să dobândească minte curată? Poate avea cineva cugete smerite, când dorește să se desfete în slava lumească? Când cineva se supune simțurilor trupești, e ca și când ar mânca hrana fiarelor, pe când atunci când le învinge e ca și când ar mânca hrana îngerilor.
Prin smerita cugetare patimile trupești pălesc, pe când prin mândrie Dumnezeu îngăduie ca omul să cadă în desfrânare. Smerita cugetare împodobește sufletul cu neprihănire. Egoismul făurește dezordine și tulburare în suflet și mintea se murdărește de cugete mizerabile. Smerita cugetare îl conduce pe om la Dumnezeu.
Să faci milostenie și să te îngrijești de ceilalți oameni, care sunt chipuri ale lui Dumnezeu, dar să nu nesocotești niciodată mântuirea sufletului tău. Mai întâi să te luminezi pe tine și după aceea pe ceilalți.
Să nu crezi că prin milostenie ai terminat cu îndatoririle față de Dumnezeu. E nevoie de luptă îndelungată ca să te cureți de patimi și în felul acesta vor deveni bineplăcute în fața lui Dumnezeu darurile făcute semenilor tăi. Căci chiar minuni dacă ai face, chiar morți de ai învia, dacă nu te îngrijești totodată de sufletul tău, n-ai făcut nimic.

Cum vei conduce pe alții la iubirea de Dumnezeu, dacă tu mai înainte nu L-ai cunoscut pe Dumnezeu? Deși tu însuți ești bolnav, te străduiești să-i vindeci pe ceilalți? Trebuie să știi că mai întâi te vei curăți tu și abia după aceea îi vei curăți pe ceilalți. Pentru ca omul să ajungă la dumnezeu trebuie să se lipsească de mâncăruri, haine scumpe, laude și de tot ceea ce-l atrage pe acesta spre lume. Să devii sărac prin smerenie, nu bogat prin nerușinare.
Să-i împaci pe oameni prin virtutea ta, nu prin vorbele tale. Prin blândețe și vorbe dulci vei stinge focul mâniei și al certurilor. Să-i cercetezi pe desfrânați prin purtarea ta virtuoasă.
Oriunde ai merge să te consideri pe tine străin. În felul acesta vei fi cu luare aminte să nu-i vatămi pe ceilalți. În orice situație să te faci că nu știi nimic, ca să nu te cuprindă egoismul. Și chiar dacă te-ar învinui, tu să-i ierți și să nu ții răutate în tine.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu