Discutând cu cineva, am lansat ipoteza următoare: “Dacă ai avea mai multa credinţă în Dumnezeu, nu te-ai mai teme atât, şi de orice.” Interlocutorul a căzut pe gânduri şi până la urmă a înţeles că avea sens ce îi spusesem. Dacă într-adevăr crezi în Dumnezeu, nu îţi mai pui problema că dacă o să se întample o nenorocire, ci te linişteşti la gândul că indiferent ce s-ar întampla, ai un ajutor de bază. Nu spun că îngrijorarea nu este bună, dar anxietatea este dincolo de îngrijorare; este teroarea că ceva o sa se întâmple, şi tu nu ai să poţi să controlezi lucrurile.

Plus că parinţii anxioşi, cresc copii anxioşi. Le transmit, mai mult sau mai puţin tacit, că e o lume periculoasă (şi într-adevăr aşa este, şi cred ca asa a fost de cand e lumea), numai ca apoi intervine greseala: trebuie să fii mereu atent la pericole. După mine, mesajul ar fi fost mai bun dacă ar fi sunat aşa: lumea e periculoasă, dar dacă mergi în lumina Lui Dumnezeu, nu are de ce sa îţi fie teamă. Acum nu am spus asta pentru ca tu, cel anxios care citeşti să mergi să îţi acuzi parinţii. Am punctat şi acest aspect pentru a întelege în profunzime lucrurile, nu pentru a scuza sau a te scuti de responsabilitate. Toţi avem un bagaj de vulnerabilităţi, transmise din generaţie în generaţie. Dar ca adulţi suntem responsabili de ceea ce facem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu