Măştile de pe faţa morţii

Nu mai vorbeşte nimeni de crimă monstruoasă, ci de causalities necesare, avortul este ascuns îndărătul sintagmei „libertatea corpului feminin”, eutanasia şi-a găsit paravan în libertatea şi „calitatea vieţii”, infidelitatea se numeşte diversitate de orientări, homosexualitatea înseamnă toleranţă (?!), sărăcia lucie a devenit după operaţie estetică defavorizare.

Asistăm năuciţi în lumea noastră la o avalanşă de întuneric cu pretexte onorabile. Lumea asta geme de război, crime, avorturi, hoţie, eutanasie, infidelitate, violenţă, corupţie, răutate, anomalie, păcat, însă aproape nimeni nu admite că este vehicol şi vector al iadului pe pământ (înafară de câţiva satanişti sinceri). Inegalitatea uriaşă dintre cei bogaţi şi cei săraci, foametea cumplită din Africa şi Asia, aberaţiile politice care omoară sute de milioane de oameni, experimentele ucigaşe pe nevinovaţi de dragul market-ului medical, drogurile cu tot impactul lor devastator, toate acestea stau ascunse sub o mască bine făcută de temperaţie, bun simţ, libertate, drepturile omului, ce mai, umanitate în toată regula.
Nu aud nicăieri sintagme de genul: Suntem răi, ucigaşi, ahtiaţi după avere, intoleranţi, violenţi, hoţi, ci mai degrabă se vorbeşte de libertate, justiţie, competiţie, selecţie naturală, valoare de piaţă, adevăr unilateral. Peste tot, scuze, pretexte, eufemisme alese ale morţii, cosmetizare a răului absolut. Lumea aceasta a devenit un chip monstruos, însă bine fardat de intenţii nobile. Drumul către iad este pavat cu intenţii bune, spunea cu înţelepciune Dante. Nu mai vorbeşte nimeni de crimă monstruoasă, ci de causalities necesare, avortul este ascuns îndărătul sintagmei „libertatea corpului feminin”, eutanasia şi-a găsit paravan în libertatea şi „calitatea vieţii”, infidelitatea se numeşte diversitate de orientări, homosexualitatea înseamnă toleranţă (?!), sărăcia lucie a devenit după operaţie estetică defavorizare. Obama are tupeul să susţină crima intrauterină de dragul „libertăţii de iubi”. Mai grav este că şi conceptele veşnice de sorginte creştină sunt parazitate de microbi ai celui viclean. Acelaşi preşedinte de tristă figură susţine „căsătoria homosexuală” de dragul iubirii poruncite de Dumnezeu (la Sodoma şi Gomora probabil). Personajele cu rictus binevoitor permanent, chiar şi atunci când condamnă naţiuni la austeritate (a propos, un alt cuvânt cosmetic pentru foame, frig, ignoranţă şi sărăcie) de la UE vorbesc deschis despre o Europă a tuturor religiilor (ar trebui să declare asta în suburbia Griny a Parisului), a discriminării pozitive şi a armoniei utopice. Modernitatea a devenit pretext pentru păcate, trendul este mai necesar decât aerul, comparaţia cu cei păcătoşi devine prin progresie geometrică generatoare de abuz şi de patimă. Pentru a da un singur exemplu, postul creştin sfânt este atacat din toate părţile de nutriţionişti ai burţii, care vorbesc despre aportul necesar de calorii zilnice.
Una dintre aberaţiile morţii, ascunse sub vălul gros al eufemismelor este avortul. Am citit recent câteva articole ale unor societăţi care promovează măcelăriile umane, în care milioane de prunci sunt tăiaţi în bucăţi. În aceste articole, am rămas perplex. Autorii lor, cu o nonşalanţă care te lasă mut, folosesc argumente biblice, teologice şi religioase pentru crimă. Se vorbeşte despre iubirea deschisă şi totală dintre parteneri, fundamantată religios, despre libertatea absolută a oamenilor asupra corpului lor, tot un „dat” creştin, despre hotărârea de a avea copil când vrei, despre responsabilitatea unui copil, care trebuie hrănit, îmbrăcat, educat etc., deci dacă „survine” înainte de vreme, trebuie omorât.
Sfânta Scriptură este absolut clară în această privinţă. Ea – fiind  Cuvântul lui Dumnezeu, Dătătorul de Viaţă – condamnă crima, uciderea, moartea cu toate măştile lor. Omorârea unui copil în pântece este o abominaţie în faţa lui Dumnezeu, o crimă dublă, a trupului şi a sufletului. Toţi profeţii, sfinţii, apostolii, au fost chemaţi din pântecele mamei lor, nu ca determinism, ci ca pregătire, menire, afierosire, vocaţie a veşniciei, educaţie şi ereditate sfântă. „Domnul m-a chemat de la naşterea mea, din pântecele mamei mele mi-a spus pe nume” (Isaia 49, 1).
De asemenea, Dumnezeul Om, aflat în pântecele feciorelnic al Maicii Sale şi Cel mai mare om născut din femeie, Sfântul Ioan Botezătorul, fiind foetus în pântecele Sfintei Elisabeta, s-au simţit dumnezeieşte unul pe altul, iar proorocul care toată viaţa şi moartea sa L-a căutat pe Mesia, a săltat de bucurie în pântecele mamei sale. Orice preluare tezistă a textelor scripturii pentru a justifica moartea bebeluşilor nenăscuţi este o viclenie a umanităţii slujitoare de demoni.
Aşa că atenţie la terminologia care, ca o faţadă luminoasă a post-modernităţii şi a trendului, ascunde aceleaşi strategii de ucidere a trupului şi a sufletului, elaborate în tenebrele iadului de cel care de la început a fost ucigător de oameni.