Spuneam la început că ţelul şi rostul şcolii este acela de a-i ispiti pe copii către toate patimile, şi nu oricum, ci înfăţişîndu-le drept „fapte bune” umaniste! Aceasta nu înseamnă nimic altceva decît dezrădăcinarea pedagogică din sufletul micilor botezaţi a conştiinţei păcatului.Dar cum? – căci păcatul nu poate fi uitat cu nici un chip, el ni se dezvăluie la tot pasul prin dureroasele sale urmări: suferinţele, răutăţile şi mizeriile de tot felul, la capătul cărora se află moartea trupului, în faţa căreia sufletul nostru nemuritor se cutremură şi se pocăieşte, aducîndu-şi aminte de Făcătorul său său, chiar dacă de cele mai multe ori prea tîrziu. Pentru a desfiinţa amintirea păcatului, trebuie mai întîi desfiinţat din cugetul omenesc Ziditorul a toate, dar şi însuşi omul ca Om!
Numai ateismul evoluţionist al lui Darwin, blestemata filosofie ce întemeiază astăzi întreaga noastră gîndire bolnavă, a izbutit să săvîrşească o astfel de lucrare. Într-adevăr, dacă omul e „un animal” oarecare, şi „Dumnezeu nu există” – precum zice darvinismul – atunci negreşit că nici păcat nu mai poate fi – ideea de „păcat” neavînd înţeles decît în legătură cu omul-chip şi asemănare a lui Dumnezeu, care, prin călcarea poruncilor Ziditorului său, iese de sub ascultarea Acestuia şi intră de bună voie în ascultarea satanei.
Iată dar cum omul darwinian al zilelor noastre e cu totul împăcat despre partea aceasta, măcar că vieţuieşte pururea în cuptorul patimilor, făcîndu-se jucăria spurcatului vrăjmaş al neamului omenesc: mai întîi, el se mîngîie cu gîndul „smerit” că, fiind „doar” un animal, nu are cum păcătui, animalele petrecînd fără păcate sau fapte bune; pentru ca numaidecît să-şi înalţe cu mîndrie fruntea, cugetînd că nici nu are faţă de cine să păcătuiască, de vreme ce el însuşi e cea mai „desăvîrşită” fiinţă a lumii, slobodă aşadar să facă orice!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu