Anxietatea - frica dusă la extrem, fără credinţă în Dumnezeu

Statistic, s-a constatat că tulburările de tip anxios au crescut ca prevalenţă. În acelaşi timp se constată o departare tot mai mare de credinţă. Pe scurt, anxietatea poate fi descrisă ca o stare de neliniste, frică accentuată, dar fără un obiect concret, sau tema acută de un insucces sau pericol imaginar. Frica e o stare ce se leagă de instinctul de conservare, prin urmare e eficientă în anumite situaţii, dar anxietatea este investirea cu prea multe resurse în ferirea de un pericol potenţial.

Discutând cu cineva, am lansat ipoteza următoare: “Dacă ai avea mai multa credinţă în Dumnezeu, nu te-ai mai teme atât, şi de orice.” Interlocutorul a căzut pe gânduri şi până la urmă a înţeles că avea sens ce îi spusesem. Dacă într-adevăr crezi în Dumnezeu, nu îţi mai pui problema că dacă o să se întample o nenorocire, ci te linişteşti la gândul că indiferent ce s-ar întampla, ai un ajutor de bază. Nu spun că îngrijorarea nu este bună, dar anxietatea este dincolo de îngrijorare; este teroarea că ceva o sa se întâmple, şi tu nu ai să poţi să controlezi lucrurile.

Oricum de la nivelul nostru putem controla destul de puţin, şi atunci de ce să investim atâtea resurse în îngrijorare, când putem să plecam din start cu ideea că Dumnezeu este cu noi. Multi Sfinţi au trăit izolaţi, sau înconjuraţi de mai multe pericole, dar au rezistat cu ajutorul lui Dumnezeu. E trist că mulţi au ajuns robi ai medicamentelor, pentru a scăpa de anxietate, sau au ajuns să fie înrobiţi chiar de această tulburare, când cea mai simplă rezolvare era mai aproape de ei decât ar fi crezut.

Plus că parinţii anxioşi, cresc copii anxioşi. Le transmit, mai mult sau mai puţin tacit, că e o lume periculoasă (şi într-adevăr aşa este, şi cred ca asa a fost de cand e lumea), numai ca apoi intervine greseala: trebuie să fii mereu atent la pericole. După mine, mesajul ar fi fost mai bun dacă ar fi sunat aşa: lumea e periculoasă, dar dacă mergi în lumina Lui Dumnezeu, nu are de ce sa îţi fie teamă. Acum nu am spus asta pentru ca tu, cel anxios care citeşti să mergi să îţi acuzi parinţii. Am punctat şi acest aspect pentru a întelege în profunzime lucrurile, nu pentru a scuza sau a te scuti de responsabilitate. Toţi avem un bagaj de vulnerabilităţi, transmise din generaţie în generaţie. Dar ca adulţi suntem responsabili de ceea ce facem.