Intampinarea Domnului
numita in popor si Stretenia (dupa numele vechi slavon) este
sarbatoarea anuala a zilei in care Sfanta Fecioara Maria, conformandu-se
legii (Lev. 12, 8), s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile
dupa Nasterea Domnului, pentru curatirea ei, cand dumnezeiescul Prunc a
fost intampinat si tinut in brate de batranul si Dreptul Simeon (Luca 2,
22 s.u.). Ea se serbeaza deci la 40 de zile dupa Nastere, adica la 2
februarie. La ortodocsi, accentul sarbatorii se pune pe persoana
dumnezeiescului Prunc si de aceea e numita Intampinarea Domnului (de
catre Simeon), fiind trecuta intre sarbatorile Mantuitorului, pe cand la
catolici, pe primul plan sta persoana Preacuratei Fecioare, care a
venit la templu pentru curatirea ei, dupa lege. De aceea, la ei
sarbatoarea se numeste Curatirea Sfintei Marii (Festum Purificationis
Beatae Mariae Virginis) si e trecuta intre sarbatorile Maicii Domnului.
Vechimea acestei sarbatori nu e asa de
mare ca a celorlalte praznice imparatesti. Nu o gasim intre sarbatorile
enumerate in Constitutiile Apostolice si in Testamentum Domini. Prima
mentiune documentara despre existenta acestei sarbatori este cea din
memorialul de calatorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la
Ierusalim, in anii 382-384 si o numeste Quadragesimae de Epiphania.
Intrucat pe atunci la Ierusalim Nasterea Domnului se serba inca la 6
ianuarie, odata cu Epifania, Intampinarea era sarbatorita la 40 de zile
dupa Epifanie, adica la 14 februarie. Se atribuie, de asemenea,
Sfantului Chiril al Ierusalimului (+386) un panegiric la aceasta
sarbatoare, scris, probabil, in ultimii ani ai vietii sale.
Marturiile despre existenta sarbatorii
se inmultesc spre sfarsitul secolului V. Pe la inceputul sec. VI, Sever
al Antiohiei (512-518) pretindea ca sarbatoarea Intampinarii ar fi fost
de curand introdusa la Ierusalim si ca era necunoscuta la Antiohia. Dar,
intre timp, s-a descoperit o omilie inedita a Sf. Ioan Gura de Aur, la
Antiohia (deci, intre 386-398), la sarbatoarea "Curatirii Mariei",
omilie care s-a dovedit autentica.
La Roma, ea a fost introdusa de papa
Gelasiu la anul 494, pentru a inlocui stravechea sarbatoare pagana a
Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc lustratiuni
si procesiuni in jurul orasului, cu faclii aprinse, in onoarea zeului
Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul
turmelor impotriva lupilor; era totdata si sarbatoarea fecunditatii si a
lui Februus, alt nume dat de romani zeului Saturn. Se inlocuiau astfel
conceptia si practica lustratiunilor pagane cu aceea a curatirii Sfintei
Fecioare (Purificatio Beatae Mariae Virginis, sau Praesentatio Domini),
pastrandu-se si facliile traditionale. De aceea, in Apus, aceasta
sarbatoare se mai numeste si Sarbatoarea luminilor.
La Antiohia, dupa marturia istoricului
Cedren, sarbatoarea Intampinarii s-ar fi introdus in penultimul an al
domniei imparatului Justin 1 (526), iar generalizarea ei in Rasarit s-a
facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul
Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie
(40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii
Domnului). Dupa unele izvoare, acesta ar fi decretat pentru prima oara
sarbatorirea, cu multa solemnitate, a Intampinarii Domnului in ziua de 2
februarie, pentru a scapa Constantinopolul si imprejurimile de
calamitatea unei epidemii si a cutremurelor care bantuiau de mai multi
ani prin acele parti.
Dintre crestinii rasariteni, numai
armenii sarbatoresc pana astazi Intampinarea Domnului tot la vechea
data, adica la 14 februarie. Avand o baza biblica, sarbatoarea
Intampinarii e respectata si la protestanti, indeosebi la evanghelici
(luterani).
A doua zi dupa sarbatoarea Intampinarii
Domnului (3 febr.), Biserica Ortodoxa cinsteste amintirea Dreptului
Simeon batranul si a Sfintei Proorocite Ana, cele doua personaje biblice
principale, care au luat parte la evenimentul istoric comemorat prin
marele praznic al Intampinarii (vezi Luca 2,25-38).
