Pilda celor poftiti la cina

Duminicile din Postul Naşterii Domnului propun pericope evanghelice ce au în vedere preocupările dintotdeauna ale omului obişnuit, obişnuit în sensul căutărilor, intereselor şi micilor lui obsesii: bogatul care îşi măreşte hambarele, bogatul care ar vrea să-L urmeze pe Hristos, vindecarea orbului din Ierihon sau a femeii gârbove iar, cea de astăzi, a celor poftiţi la cină. Ca urmare, boli sufleteşti (alipirea de bogăţii) şi trupeşti (incurabile, dar vindecate minunat) ce au nevoie de vindecare profundă, dumnezeiască.
Fiul lui Dumnezeu Se înomeneşte, Doctorul devine pacient pentru ca aceste boli, intrate atât de adânc în oameni, să fie vindecate complet. Pentru ca acest lucru să fie posibil, destinatarii acestei invitaţii la normalitate, la adevărata statură a omului nefalsificat de justificări şi suficienţe, trebuie să răspundă la ea, să-şi asume riguros răspunsul pe măsura chemării-invitaţie a lui Dumnezeu. Invitaţia se adresează tuturor: celor ce şi-au cumpărat ţarină, celor ce şi-au luat cinci perechi de boi, celor ce şi-au luat femeie, dar şi celor săraci, neputincioşi, orbi şi şchiopi de la răspântii (Luca 14,16-24). Cina e pentru toţi. Nu trebuie decât să se răspundă la invitaţie fără scuze.
Iisus Hristos nu Se naşte şi nu vine la „ai Săi” (Ioan 1,11) doar pentru o elită, pentru câţiva iniţiaţi sau pentru cine vrea. El Se naşte pentru toţi. Toţi sunt ai Săi indiferent de opţiunile lor mărunte, satisfăcătoare, înguste prin utilitatea lor imediată. Nu există niciun fel de scuze la o astfel de invitaţie. Democraţia alegerii nu anulează libertatea iubirii. Cina este Împărăţia lui Dumnezeu adusă în noi (Luca 17,21) de Împăratul, Stăpânul, Părintele tuturor. Invitaţia nu e făcută de sus, ci de la înălţimea umanităţii noastre îmbolnăvite grav de patimile egoiste. E o invitaţie la deschidere, la eliberare de neputinţele noastre. Nu o putem face singuri, de aceea a venit la noi, S-a născut, e un Copil, Dumnezeu adevărat, dar şi om la fel de adevărat Care să ne redea umanitatea vindecată prin iubirea şi harul Sfintei Treimi. Oricât ne-am ascunde în spatele ţarinilor, boilor şi neputinţelor noastre de tot felul, invitaţia Lui ne urmăreşte cu intensitatea infinită, dumnezeiască a iubirii Sale: Se face una cu cel pe care îl iubeşte, adică om. Şi atunci, fugind de El, nerăspunzând la chemarea-invitaţie la Cina Lui, fugim, de fapt, de noi...