Promotoare ale vieţii şi demnităţii umane

Duminica a III-a după Paști a fost dedicată de Biserica Ortodoxă Femeilor Mironosiţe, care au venit la mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu miruri ca să ungă Trupul Său. De aceea, considerăm că duminica aceasta este cel mai bun prilej pentru Biserica Ortodoxă Română de a adresa cuvânt de preţuire şi binecuvântare femeilor credincioase și de a sublinia rolul major al acestora în păstrarea valorilor credinței dreptmăritoare și a valorilor familiei creștine.

Sfintele Femei Mironosițe, amintite de Sfinții Evangheliști, au fost de-a lungul veacurilor și au rămas până astăzi modele ale misiunii Bisericii în ascultarea Evangheliei, în curajul păstrării şi transmiterii credinţei şi vieţii spirituale în familie şi comunitate, precum şi în promovarea filantropiei sociale. Pentru aceste femei, evlavia față de Domnul Iisus Hristos a fost mai tare decât teama de primejdie, ele dovedind mult curaj, mai mult chiar decât curajul ucenicilor Săi, în dimineața Învierii Sale.

Trei secole mai târziu, Sfânta Împărateasă Elena, pe care Biserica Ortodoxă Română o sărbătorește anul acesta în mod deosebit alături de fiul ei, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a arătat iubirea şi evlavia ei față de Hristos Domnul, mai ales când a mers la Ierusalim unde, cu multă osteneală şi cheltuială, a descoperit Sfânta Cruce, cea dătătoare de viață, și a contribuit la construirea bisericii Sfântului Mormânt. Sfânta Împărăteasă Elena s-a bucurat în vremea ei şi peste timp de o popularitate deosebită datorită calităților ei sufleteşti, credinței în Dumnezeu, modestiei și milosteniei. Astfel, Sfânta Elena devine model pentru viața creștină a femeilor în general, și a mamelor în special, exemplu de mărturisire a credinței creștine în familie și în societate, îmbinând armonios înțelepciunea cu evlavia și credința cu dărnicia.

După modelul Sfintelor femei de odinioară, vocaţia femeilor creștine de astăzi este de a mărturisi credința în Hristos Cel răstignit şi înviat, de a da viaţă şi a proteja viaţa copiilor, de a promova iubirea milostivă față de semeni, de a aduce pace şi comuniune, prin prezenţa şi lucrarea lor în Biserică și în societate, într-o vreme în care omul secularizat pierde tot mai mult sensul pofund al vieţii. Femeile credincioase şi milostive, harnice şi darnice, ne ajută să depășim astăzi mentalitatea indiferentismului spiritual și a individualismului egoist, prin cultivarea iubirii smerite şi statornice faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri. În acest sens, trebuie să manifestăm mai multă solidaritate în rugăciune şi în fapte bune cu mulţimea femeilor care suferă de sărăcie, boală, singurătate, violență şi umilinţă. Totodată, trebuie să arătăm mai multă preţuire şi recunoştinţă faţă de toate femeile creștine care promovează viaţa în familie, prin naşterea, creşterea şi educaţia copiilor, apără şi cultivă demnitatea umană în societate, de la profesia cea mai modestă până la responsabilitatea publică sau socială cea mai înaltă, spre binele poporului nostru.

 

Dintre marile virtuti care au impodobit viata sfintelor femei mironosite cele mai alese au fost ravna lor sfanta pentru Hristos, evlavia si barbatia de suflet. Cata paza si intarire au pus iudeii si Pilat peste mormantul lui Hristos Mantuitorul nostru ca nu cumva sa vina ucenicii Lui noaptea si sa-L fure. Piatra mare au rasturnat peste Mormantul Domnului, cu peceti au sigilat piatra, ostasi tari si inarmati au pus de straja. Insa toate acestea nu le-au speriat si infricosat pe sfintele femei mironosite. Ravna lor cea mare, sfanta evlavie si barbatia lor de suflet, au trecut peste toate intariturile iudeilor, nebagand seama de toata paza Mormantului. Un cuget si un gand stapanea mintea si inima lor: sa slujeasca cu toata credinta si evlavia la inmormantarea Preascumpului Mantuitor.

A zis oarecind Solomon: Femeie barbat cine a vazut? Dar iata aici femei mai barbati decat barbatii. Barbatii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru cel fierbinte si tare in credinta, de trei ori s-a lepadat de Domnul, pentru care mai pe urma s-a cait si a plans cu amar (Luca 22, 62). Iar femeile care din fire sunt fricoase si neputincioase si care de multe ori se infricoseaza, chiar acolo unde nu este frica, aici, in slujba inmormantarii Preasfantului nostru Mantuitor se arata mai tari si mai barbatoase decat barbatii. Nu se tem de groaza iudeilor, de indrazneala ostasilor nu se infricoseaza, nici straja de la Mormantul Domnului nu le tulbura inima.

Ucenicii, barbati, se tem si se risipesc in toate partile, cum le proorocise Mantuitorul mai inainte. Sfintele femei se aduna. Aceia se ascund, ele ies la iveala, merg la pravalie si cumpara mir si aromate, ca sa unga trupul cel de viata facator al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-ati temut sa umblati noaptea singure si cum ati indraznit sa va apropiati de acel loc, pe care il pazeau ostasii imparatesti si cum nu v-ati inspaimantat, ci cautati sa pravaliti pietre, sa stricati pecetile, sa deschideti mormantul si sa ungeti cu arome Trupul Domnului? Aceste ispravi ale voastre, au pornit din ravna cea sfanta, din evlavia si barbatia cea mare a sufletelor voastre.

Femei neputincioase erati cu firea, dar nu cu mintea si inima voastra, caci intru nimic nu s-au aratat la voi cele ale neputintei femeiesti, ci toate ispravile voastre mai presus de barbatia barbatilor s-au suit. Cu adevarat la voi s-a implinit Scriptura, care zice ca: Puterea Mea se desavarseste in slabiciune (II Corinteni 12, 9) si iarasi Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari (I Corinteni 1, 27; Psalm 8, 2; Matei 21, 16). Cu adevarat in inima voastra erau cuvintele Preasfintului nostru Mantuitor care a zis: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida (Matei 10, 28). Si iarasi zice Duhul Sfant: Imbarbatati-va si sa se intareasca inima voastra, toti cei ce nadajduiti in Domnul (Psalm 30, 26). Voi mai inainte de Apostoli, fapta Apostolilor ati aratat-o. Voi mai inainte de Sfintii Mucenici, credinta si barbatia de suflet a lor ati lucrat-o.

Ilie, marele prooroc, cu rivna dumnezeiasca pornindu-se, pe Ahab l-a mustrat, iar voi pe cei ce strajuiau Mormintul Domnului i-ati rusinat. Ghedeon, invingind cu trei sute de ostasi oarecand, oastea cea numeroasa a Madianitilor a sfarimat-o (Judecatori 7, 25). Voi, insa, impreuna cu dreptii barbati, Iosif si Nicodim, mai tari decat toate intariturile iudeilor si ale lui Pilat v-ati aratat si slujitoare neinfricate pana la jertfa ati fost, gata a sluji Celui ce a venit sa slujeasca si sa-Si dea sufletul Sau rascumparare pentru tot neamul omenesc. Voi, o sfintelor femei, impreuna cu Preacurata Fecioara Maria, Maica Vesnicului nostru Mantuitor, cu mare ravna si barbatie de suflet v-ati imbracat si cea mai timpurie slujba catre Mantuitorul ati aratat. De aceea mai inainte de Apostoli v-ati invrednicit a propovadui Invierea Domnului.

Iubiti credinciosi,

Cine sunt acele sfinte femei mironosite, adica purtatoare de mir, care au urmat lui Hristos impreuna cu Apostolii si care s-au invrednicit sa fie martore ale patimilor Domnului si sa-I unga sfintul trup cu miresme, cat a stat in mormant? Sfanta Evanghelie ne aminteste pe scurt numele si faptele lor.

Cea dintai si cea mai plina de ravna si barbatie duhovniceasca este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea.

Alte sfinte mironosite sunt: Maria, mama lui Iacob (Marcu 16, 1) si a lui Iosi (Marcu 15, 47), adica vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25) si Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei 27, 56; 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10). Apoi Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana si multe altele care ii slujeau din avutul lor (Luca 8, 3). Printre mironosite sunt numarate si cele doua surori ale lui Lazar din Betania, Marta si Maria, unde gazduia adeseori Mantuitorul cu Sfintii Apostoli, in drum spre Ierusalim sau Galileea.

Care erau virtutile principale ale acestor femei mironosite? Mai intai credeau cu tarie ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de proroci, Care a venit pe pamant sa mantuiasca neamul omenesc. Apoi, duceau o viata curata, sfanta, de rugaciune si post, de infranare si milostenie, traiau in iubire sfanta unele cu altele si cu avutul lor ospatau si odihneau cu dragoste in casele lor pe Iisus si pe sfintii Sai ucenici.

Dar credinta si ravna sfintelor femei mironosite nu se oprea numai aici. Ele nu numai ca Il primeau pe Domnul in casele lor unde Ii spalau picioarele, Ii slujeau la masa si Il odihneau, ci, mai mult, mergeau cu ravna dupa Hristos, erau martore ale minunilor Lui si marturiseau cu indrazneala ca El este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii.

Cea mai mare barbatie au dovedit-o insa femeile mironosite in vremea patimilor Domnului. Dupa ce ucenicii de frica L-au parasit si Petru s-a lepadat de Hristos, singurele care Il urmau de departe, erau sfintele femei mironosite, in frunte cu Maica Domnului, Maria Magdalena, alaturi de Apostolul dragostei Ioan. Caci dragostea dumnezeiasca nu se poate parasi niciodata.

Curajul si barbatia sufletului s-au vazut la femeile mironosite si pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfantul Ioan, Il petreceau pe Domnul la rastignire, fiind martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi si suspine adanci, incat Mantuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu ma plangeti pe Mine, ci plangeti-va pe voi si pe copiii vostrii... Caci daca fac acestea cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi? (Luca 23, 28; 31).

Pe Golgota sfintele femei mironosite, impreuna cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai rastignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au vazut insangerat si cazut sub cruce. Ele L-au vazut dezbracat de camasa si intins pe cruce. Ele au vazut loviturile cuielor in mainile si picioarele Domnului si au lesinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hula ale iudeilor, marturisirea de pocainta a talharilor si rugaciunea zdrobitoare a Mantuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani? Adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Matei 27, 46).

Femeile mironosite au vazut intunecarea soarelui, intristarea cerului, invierea mortilor din morminte si au auzit rugaciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigasi: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! (Luca 23, 34). Tot ele, aceste femei mai barbatoase decat apostolii, mai pline de ravna decat ucenicii, au vazut aruncandu-se sorti pentru camasa lui Hristos, facuta de mainile Maicii Domnului, si au auzit cuvantul Lui cel mai de pe urma: Parinte, in mainile Tale incredintez Duhul Meu! (Luca 23, 46).

Iata cat de mare era ravna, taria credintei, si barbatia sufletului sfintelor femei mironosite! Nu se temeau de ostasii romani atat de sangerosi. Nu se infricosau de furia iudeilor de Dumnezeu netematori, nici nu se inspaimantau cu totul de moartea Domnului pe cruce, ca cei ce nu au nadejde!

Insa barbatia sfintelor femei mironosite nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de fata si vineri seara, la coborarea Domnului de pe cruce si, impreuna cu Iosif din Arimateea, au cumparat giulgiu si miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au infasurat in giulgiu, L-au pus in mormant si au pravalit o piatra la usa mormantului. Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosi, adica Maica Domnului, priveau unde L-au pus. Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, adica sora Maicii Domnului, si Salomeea au cumparat miresme ca sa vina sa-L unga.

Si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii - adica Duminica - pe cand rasarea soarele, au venit la mormant. Si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului? Dar ridicindu-si ochii au vazut ca piatra fusese rasturnata, caci era foarte mare. Si intrand in mormant au vazut un tanar sezind in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimintat. Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-a pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea, mai inainte de voi; acolo Il veti vedea, dupa cum v-a spus.

Si iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau. Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii (Duminica), El S-a aratat intai Mariei Magdalena, din care scosese sapte demoni. Aceea, mergand, a vestit pe cei ce fusesera cu El, adica pe Apostoli, care se tanguiau si plangeau (Marcu 15, 46-47; 16, 1-10).

Vedeti ravna mironositelor? Barbatia si taria credintei lor in Fiul lui Dumnezeu? Vedeti barbatia acestor sfinte femei? Ucenicii stateau ascunsi si incuiati intr-o incapere de frica iudeilor, iar ele cumparau giulgiu si miresme sa unga trupul lui Iisus. Ucenicii plangeau si se tanguiau de moartea Domnului, iar ele alergau in zori de zi pe Golgota sa vada mormantul. Ei asteptau cu spaima vesti de la Golgota, iar ele intrand in mormant, au primit vestea, de la arhanghelul Gavriil, ca a inviat Domnul, spunandu-le: Nu mai plangeti! Apoi, la porunca lui, s-au intors fugind, si au spus apostolilor ca Hristos a inviat, nu mai este in mormant!

Iata cata barbatie si credinta, cata tarie si indrazneala la aceste femei. Barbatii stau ascunsi si ele alearga la mormant, intra inauntru, aduc miresme, se intaresc una pe alta, vorbesc cu ingerii, privesc cele dintai mormantul gol de Viata si vad giulgiurile asezate alaturi. Nu se tem de intunericul noptii, nici de ostasii care strajuiau mormantul, nici de moarte, nici de ingeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: sa-L vada pe Iisus, sa unga si sa sarute sfantul Lui trup. Femeile mironosite sunt cele dintia, si cele mai vrednice martore ale rastignirii, mortii, ingroparii si invierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc apostolilor si lumii intregi ca a inviat Hristos, ca moartea, diavolul si iadul au fost biruite si raiul s-a deschis.

Unde mai sunt acum femei crestine, iubitoare de Hristos, tari in credinta si in fapte bune, ca femeile mironosite din Sfanta Evanghelie? Si totusi numarul sfintelor femei in Biserica crestina s-a inmultit, intrecand uneori pe cel al barbatilor.

Sa ne gandim la numarul mare al sfintelor mucenite, precum: Tecla, cea intocmai cu Apostolii, Varvara, care a fost ucisa pentru Hristos de tatal ei; Ecaterina, Irina, Maria, Sofia cu cele trei fiice ale ei, Fevronia, Tatiana sau Filoteia de la Arges. Mare este si numarul cuvioaselor care s-au nevoit prin manastiri si pustietati, si au ajuns vase ale Sfantului Duh si facatoare de minuni. Dintre acestea amintim doar cateva, precum: Maria Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca si Cuvioasele Parascheva de la Iasi, Teodora de la Sihla si multe altele.

Toate aceste cuvioase sunt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosite si rugatoare ale Bisericii pentru noi toti.

Iubiti credinciosi,

Astazi este ziua femeilor crestine. Ele sunt urmasele femeilor mironosite, fiicele Invierii, roabele Domnului, candelele credintei, sufletul familiei. Femeile crestine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, mentin, mai mult decat barbatii, flacara credintei si traditiile strabune, focul sfant al rugaciunii si evlavia in casele noastre. Femeile credincioase sunt si mame bune, crestine devotate, sotii cinstite si ostenitoare, model in societate. Femeile credincioase sunt intai la biserica, intai la rugaciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cartilor bune, la ingrijirea bolnavilor, la toate. Ele mentin caldura duhovniceasca a credintei, a dragostei, a rabdarii si a impacarii, in biserica, in familie, in societate.

De astfel de mame bune au nevoie astazi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite si model in toate are atata nevoie astazi societatea in care traim. Sunt destule mame care nu vor sa nasca copii, nici sa le dea o educatie crestina buna. Sunt atatea mame care isi ucid majoritatea copiilor, iar putinii pe care ii nasc, nu-i cresc in frica lui Dumnezeu sau ii lasa de capul lor si ajung sa fie o povara pentru familie si o rusine pentru societate.

Mamelor, sunteti mironositele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceti Domnului, nu miresme de mult pret, ci credinta voastra curata si copii buni, bine educati si credinciosi. Vorbiti-le mai mult de Dumnezeu, de sfinti, de Biserica si de inaintasi. Nu-i smintiti cu nimic si dati-le sa citeasca carti bune, cat mai mult. Dumneavoastra puteti contribui cat mai mult la innoirea duhovniceasca a lumii, a Bisericii, a societatii. Adaugati untdelemn sfant in sufletele copiilor dumneavoastra. Dintre ei, vor iesi maine suflete mari, oameni buni, preoti credinciosi, dascali luminati, crestini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastra. Sa fiti la datorie ca si mamele noastre. Ganditi-va ce mame sfinte am avut!

Tinere fecioare, pastrati neintinata pentru Domnul cinstea si buna voastra credinta pina veti dobindi si voi calitatea de mame in societate si in Biserica. La fel si dumneavoastra vaduvelor si batranelor mame, supravegheati pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu taceti. Mamele tinere au nevoie de exemplul si de jertfa voastra, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii si nepotii, de rugaciunile, de lacrimile si mustrarea voastra.

Incepeti toate cu Dumnezeu, cu rugaciunea, cu spovedania regulata si cu mai multa smerenie si rabdare. Mai multe mame bune, mai multe vaduve si fecioare cinstite si credincioase, inseamna pentru ziua de miine, mai multi copii in case, mai multi credinciosi la biserici, mai multa pace in familie, mai putine betii, divorturi si avorturi in lume, mai putine boli si lacrimi pe pamant si mai multe suflete in Rai! Amin.

 Adresăm tuturor femeilor creștine cuvânt de recunoştinţă şi binecuvântare pentru lucrarea lor benefică în familie, Biserică şi societate.

Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Sale, ale Sfintelor Femei Mironosițe, ale Sfintei Împărătese Elena şi ale tuturor sfinţilor, să lumineze şi să umple de pace şi bucurie toată lucrarea cea bună şi folositoare a femeilor din poporul român, întru mulţi şi fericiţi ani!

Hristos a inviat !

Indoiala lui Toma nu este identica cu indoielile noastre

Apostolul Toma este cunoscut de multi dintre noi ca fiind "necredincios". "Necredinta" sa ar proveni din faptul ca nu da crezare marturiei Apostolilor ca Hristos a inviat: "Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede" (Ioan 20, 25).

Insa, Apostolul Toma nu se indoieste de faptul ca Hristos a inviat, ci de faptul ca Hristos Se afla dupa invierea Sa intr-un trup care nu mai poate fi vazut. Sfantul Chiril afirma ca atunci cand Toma spune: "daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor nu voi crede...", el spune de fapt: "Nu voi crede ca El mai poate fi vazut, de nu voi pune degetul meu in urma cuielor".

Cuvintele Mantuitorului: "Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune coasta Mea si nu fii necredincios, ci credincios" (Ioan 24, 27), sunt o invitatie in a ne descoperi ca natura umana nu este desfiintata prin Inviere. Natura umana pe care Hristos a asumat-o nu s-a pierdut in dumnezeire, ci a fost transfigurata. Asadar, aratarea catre Toma a pus in lumina existenta celor doua firi in Hristos. Nu intamplator, in prima duminica dupa Pasti, se canta "Neparasind sanurile pamantesti, Te-ai aratat pe pamant purtator de trup" (Penticostarul, 1912, pag. 73)

Asadar, Toma nu cauta un temei palpabil pentru Invierea Domnului, ci pentru semnele stricaciunii din trupul nestricacios.

Din toate aratarile de dupa Inviere, nici una nu a atestat intr-un mod atat de evident, ca in descoperirea facuta lui Toma, ca Hristos se afla prezent in mijlocul ucenicilor nu ca o naluca, ci cu trupul Sau cu care patimise pe cruce.

Strigatul lui Toma "Domnul meu si Dumnezeu meu" (Ioan 24,28) nu exprima cainta pentru vina de a se fi indoit de Inviere, ci totala sa predare in mainile Aceluia pe care Il recunoaste drept Dumnezeu intrupat.

Indata dupa ce Toma s-a invrednicit sa-L priveasca pe Mantuitorul in chipul Sau de om si de Dumnezeu, Hristos spune: "Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" (Ioan 24, 29) Daca ne intrebam "in ce au crezut ca sa primeasca fericirea?”, raspunsul e simplu: in marturia Apostolilor. Asa ca eu nu vad in cuvintele "Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" o mustrare adusa lui Toma. Dimpotriva, pe baza celor vazute de el si de ceilalti Apostoli, noi de vom crede, vom putea fi fericiti. Astfel, noi nu mai avem nevoie de alte aratari din partea lui Hristos, ci doar de a crede.

 In Euharistie Hristos este prezent in mod real, dar nu-L vedem. Nevazutul in acest caz, nu este lipsa vazutului in El, ci coplesirea vazutului de lumina ce se naste din strabaterea trupului de spiritualitatea bunatatii, fiind un fenomen de mare si neinteleasa taina.

Daca Toma nu se indoieste de Invierea Domnului, ci de faptul ca Hristos dupa inviere nu mai poate fi vazut, apostolul nu trebuie privit ca o persoana cu care noi ne identificam atunci cand ne indoim de adevarurile de credinta. Framantarile noastre de a cere semne, de a-L vedea pe Hristos asa cum ne vedem unii pe altii, nu sunt framantarile lui Toma. Deci, daca ne vom recunoaste propriile indoieli, nu inseamna ca il vom intelege mai bine pe Toma.

Cine este Apostolul Toma?

Sfantul Apostol Toma este unul din cei doisprezece Apostoli ai Mantuitorului. Numele de Toma, in aramaica te’oma, tradus in greaca Didymos, inseamna geaman. In aramaica si in ebraica, Toma este doar un epitet. La unii crestini sirieni el este cunoscut sub numele de Iuda Toma (Iuda Geamanul). Nu cunoastem momentul cand a fost chemat la apostolat. Sfanta Scriptura il mentioneaza alaturi de Hristos de trei ori. Prima oara este mentionat, alaturi de ceilalti ucenici, cand pleaca in Betania ca sa-l invieze pe Lazar. Cu acest prilej, are loc si a doua mentionare. Mantuitorul este prevenit ca fariseii si carturarii vor sa-l omoare, iar Toma le spune: "sa mergem si noi sa murim cu El" (Ioan 11, 16).

Iar cea de-a treia mentiune are loc la Cina cea de Taina, cand Hristos le vesteste ucenicilor ca merge la Tatal sa le pregateasca loc. Atunci Toma intreaba: "Doamne nu stim unde Te duci si cum putem sa stim calea?", iar Mantuitorul ii raspunde: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine" (Ioan 14, 15-16).

Traditia canonica nu pastreaza informatii detaliate despre activitatea misionara a lui Toma dupa Invierea Mantuitorului. Cu toate acestea, in scrierile unor Sfinti Parinti Toma este numit  "Apostol al Indiei".

Din informatiile provenite de la Origen si Eusebiu de Cezareea, Apostolul Toma a murit ca martir in India, strapuns cu lancea. Este interesant ca Toma atinge coasta Mantuitorului strapunsa cu sulita si moare strapuns de sulita.

Moaste ale Sfantului Toma sunt prezente in mai multe tari: capul sau in insula Patmos, in Italia (la Ortana) particele din trupul sau si o mana la biserica Sfantul Denis, din Paris.