Fuga in Egipt, mentionata foarte sumar numai de
Matei, a avut scopul sa arate ca Hristos a fost un vesnic pelerin pe
acest pamant, dupa cum singur a marturisit-o: "Vulpile au vizuini si
pasarile cerurilor cuiburi; Fiul Omului insa nu are unde sa-Si plece
capul" (Matei 8, 20). Viata noastra, chemata sa reediteze la scara
redusa si dimensiuni minore viata Dumnezeului intrupat, va avea si ea un
aspect de vesnic pelerinaj.
Asupra sederii in Egipt evanghelistul nu da niciun
amanunt, de aceea nu s-a putut afirma cu certitudine unde a salasluit
Sfanta Familie in acea tara si nici durata sederii. Este probabil ca nu a
ramas mai mult de un an, intorcandu-se in Palestina dupa moartea lui
Irod, asa cum precizeaza Sfantul Matei. Ceea ce intereseaza aici este
faptul in sine, si nu amanuntele asupra carora Evanghelia nu staruie
niciodata. Intre Egipt si Israel, in cursul istoriei lor, a existat o
legatura tainica, care nu poate fi definita pornind de la concepte
logice. Iosif, socotit de toata exegeza patristica figura anticipatoare a
lui Hristos, a fost vandut Egiptenilor de catre fratii sai din indemnul
celui care purta numele de Iuda, fiindu-i in acest mod crutata viata,
caci ceilalti doreau sa-l ucida. El a ramas apoi in tara Egiptului, iar
cand fratii sai au fost amenintati sa piara din pricina secetei care
bantuia Canaanul, Iosif i-a salvat cu bucatele din tara sa adoptiva.
Egiptul izbaveste deci pe Israel de la moarte, iar
Iacov patriarhul care va da numele de Israel poporului ales, va veni si
el sa-si sfarseasca zilele in valea Nilului. Moise, datatorul vechiului
asezamant, se naste in Egipt unde el si poporul sau vor fi prigoniti. El
va primi Legea dupa ce va parasi acesta tara. Fiul lui Dumnezeu,
devenit om, va cobori si El in tara Egiptului, inainte de a purcede la
lucrarea de mantuire a oamenilor si de instituire a noului Legamant.
Matei il citeaza pe profetul Osea, care, referindu-se la poporul ales,
spune: "Din Egipt am chemat pe fiul meu" (Osea 11, 1), text impresionant
si cu dubla semnificatie, ca atatea pasaje din Scriptura. Evident,
profetul a avut in vedere chemarea lui Israel din Egipt
pentru a primi Legea, dar dincolo de acest prim sens, care se referea
la un eveniment trecut, situandu-se deci in ordinea logica, prin glasul
lui Osea a vorbit Sfantul Duh, vestind cu veacuri inainte salasluirea
Fiului lui Dumnezeu in pamantul Egiptului.
Tinand seama si de acesta profetie, se pare deci ca
sederea Mantuitorului in Egipt fusese prevazuta in planul iconomiei
divine si ca ea reprezinta o etapa necesara a itinerariului Sau
terestru. Ratiunea umana nu va putea insa niciodata scruta aceste
mistere pana in adancul lor, ele ramanand mereu acoperite de un val,
prin care arareori strabate cate o lumina mai puternica, facandu-le
accesibile numai la suprafata lor.
Faptul ca Iisus prunc, fugind din Tara Sfanta, a
gasit adapost in Egipt trebuie privit prin prisma rolului pe care acesta
tara l-a jucat in istoria religioasa a lumii. Sa nu se uite ca Egiptul,
de-a lungul istoriei sale, asteptase cu infrigurare un mantuitor, care
sa izbaveasca omul de moarte. Osiris, zeul adorat in valea Nilului,
aparea ca un vesnic biruitor al mortii si, prin acesta trasatura,
prefigura pe Hristos cel inviat.
Intreaga cultura Egipteana era orientata spre un unic tel: acela de a
asigura supravietuirea persoanei umane dincolo de hotarul acestei lumi.
Egiptul, care traise intens speranta in inviere, era
predestinat sa primeasca la sanul sau pe Dumnezeu intrupat pentru a
elibera definitiv pe om de spectrul mortii.
Este interesant de constatat ce rol mare au jucat
neamurile in viata Mantuitorului. Desi Israel a fost poporul care i-a
oferit matca menita sa primeasca natura divina a Logosului, paganii
manifesta o prezenta mai activa in momentele care urmeaza nasterii lui
Iisus: preotii Persiei antice vin sa-L adore, recunoscand astfel
dumnezeirea Sa, iar Egiptul Il primeste si Il ascunde de mania
prigonitorilor, asa cum odinioara si Iosif fusese ocrotit de Egipt
impotriva intentiei ucigase a fratilor sai. Pare ca Egiptului i-a
revenit acesta misiune discreta si anonima, nu se pomeneste niciun loc
din acesta tara unde sa fi locuit Sfanta Familie si nici un nume de om
care sa-i fi oferit ospitalitateta. Egiptul a ajucat deci un rol activ
in iconomia mantuirii, deoarece prin adapostul oferit Pruncului Iisus a facut posibila desfasurarea ulterioara a diferitelor etape ale rascumpararii noastre.
In timp ce Sfanta Familie se refugia in Egipt, Irod, a
carui manie atinsese culmea in clipa cand si-a dat seama ca a fost
inselat de magi, deoarece acestia nu mai trecusera prin Ierusalim spre
a-i vesti despre ce aflasera, a poruncit sa fie ucisi toti pruncii din
Betleem si din jurul orasului, mai mici de doi ani. Si acest episod
pomenit doar de Matei, apare invaluit in ceata si extrem de tainic;
realitatea lui nu poate fi contestata, caci altfel, dupa cum remarca un
exeget francez, era imposibil ca un autor evreu, scriind pentru cititori
israeliti, la doar 15 ani de la moartea lui Hristos, sa fi consemnat un
fapt de o asemenea importanta, care oricand ar fi putut fi infirmat, in
cazul in care el nu ar fi avut loc.
Uciderea pruncilor arata ca venirea Fiului lui
Dumnezeu in lume nu a adus de la inceput pace printre oameni, ci
dimpotriva, a intetit lupta dintre fortele intunericului si cele ale
luminii. Sfantul Evanghelist Ioan a intuit cel mai bine acest conflict
tragic, vizibil in toata viata Mantuitorului. Hristos Insusi va spune
despre Sine: "Nu am venit sa aduc pace, ci sabie" (Matei 19, 34),
aratand astfel ca intruparea Sa va avea ca urmare firesca o
recrudescenta a razboiului pornit de puterile demonice si de uneltele
lor impotriva puterilor ceresti. Macelul de la Betleem este doar
preludiul acestei teribile tragedii care se va desfasura pana la
sfarsitul veacurilor, caracterizata prin prigonirea alesilor lui
Dumnezeu de catre stapanii acestei lumi, aflati in slujba celui rau.
Pruncilor ucisi la Betleem le-a revenit misiunea de a
muri pentru Acela care avea sa izbaveasca neamul omenesc si sa-l scoata
de sub stapanirea mortii. Numai aceste fiinte neprihanite puteau fi
jertfite in locul Mielului, venit sa ridice pacatul lumii, si numai
pruncii nevinovati, purtatori ai luminii paradisiace, care nu se
stersese deplin de pe chipurile lor, puteau sta impotriva fortelor
raului, dezlantuite prin mijlocirea lui Irod. Puterea intunericului,
concentrata in Irod, omul tuturor crimelor, infrunta chintesenta
puritatii, intruchipata de copiii straini de orice pacat. Faptul ca
acestia au fost jertifiti in locul lui Hristos, crutat spre a putea
indeplini lucrarea de rascumparare a omului in vederea careia Se
intrupase, a facut ca pruncia sa devina o categorie axiologica.
Mantuitorul va insista asupra valorii copilariei, sinonima pentru El, cu
puritatea sufleteasca, Se va identifica pe Sine cu pruncii "cine va
primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste" (Matei 18,
5), si va considera copilaria o stare desavarsita spre care trebuie sa
tinda orice om pentru a intra in Imparatia cerurilor.
Doar pruncii, parga a omenirii viitoare, puteau sa se substituie
Domnului Iisus si sa-si dea viata pentru El, facand astfel posibila
lucrarea de mantuire a omului. Pruncii ucisi la Betleem apar ca
deschizatori ai cerului, iar intre pruncie si intrarea in imparatie se
creeaza o relatie de tip unic.
Sfantul Matei noteaza ca, dupa moartea lui Irod,
Iosif a avut din nou un vis premonitoriu, in care un inger ii vesti ca
primejdia trecuse si ca se putea intoarce cu Pruncul in pamantul lui
Israel. Este a treia comunicare pe care Iosif o primeste in vis de la un
trimis ceresc. Ascultator, din nou, al poruncii venite de sus, Iosif
paraseste impreuna cu Pruncul si cu Sfanta Sa Maica, Egiptul care il
ocrotise in vremuri de cumpana si se reintoarce in Tara Sfanta. El insa
nu se mai opreste in Iudeea, unde domnea Arhelau, fiul lui Irod, ci
merge direct la Nazaret, orasel din Galileea aflat sub dominatia lui
Irod Antipa, care era tot fiul lui Irod, dar mai putin temut decat tatal
sau.
Sederea lui Iiisus la Nazaret va avea si ea talcul
ei. Evanghelistul Matei, mereu preocupat sa gasesca in profeti
prevestiri ale faptelor relatate, explica venirea la Nazaret: "ca sa se
implineasca ceea ce s-a spus prin proroci ca Nazarinean Se va chema"
(Matei 2, 23). Nazaretul a avut un loc insemnat in viata Domnului; daca
Iisus Se naste la Betleem, la Nazaret are loc taina zamislirii, a
intruparii Fiului lui Dumnezeu. In acest orasel neinsemnat se va
desavarsi, in timpul celor 30 de ani ce vor urma, lentul proces al
sfintirii umanitatii Sale de catre firea divina, al patrunderii
energiilor divine in omenitatea ce se deschidea spre a le primi. Este
oare o simpla coincidenta faptul ca Nazaret se talmaceste "sfintenie"?
Misterul zamislirii Mantuitorului Hristos si al formarii personalitatii
Dumnezeului intrupat este legat in primul rand de Nazaret. Nazaretul ne
da cheia tainei lui Hristos, a zamislirii Sale mai presus de fire si a
genezei personalitatii Sale teandrice; Iisus putea fi deci numit pe buna
dreptate "Nazarinenul".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu