Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian

Sfintii Cosma si Damian au trait in secolul al IV lea. S-au nascut dintr-un tata pagan si o mama crestina, in Asia Mica. Datorita vindecarilor daruite oamenilor, ei sunt cunoscuti si sub numele de doctori fara arginti. Au primit acest nume pentru ca vindecarea era data nu de medicamente, ci de Hristos. Pentru acest motiv ei nu primeau niciun fel de plata de la pacientii lor. Singura lor plata era ca cel tamaduit sa creada in Hristos. Pentru ca Damian a acceptat trei oua de la Palladia, o femeie care a fost vindecata de o boala, acesta a cerut sa nu fie ingropat alaturi de fratele sau. Dar, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, cei doi au fost ingropati impreuna.

Trebuie sa retinem ca orice sfant alina suferintele oamenilor, dar unii au fost si doctori: Cosma si Damian (1 noiembrie), Chir si Ioan (31 ianuarie), alti sfinti ce poarta numele Cosma si Damian (1 iulie) si Pantelimon (27 iulie).

Sfintii Cosma si Damian erau frati, de neam din Asia, avand tata pagan si mama crestina, anume Teodotia. Aceasta, dupa moartea barbatului ei, a trait in vaduvie, avand vreme libera si fara piedici si a slujit cu sarguinta lui Hristos, inchinandu-si toata viata lui Dumnezeu. Ea s-a facut ca vaduva aceea pe care o lauda Apostolul, cand zicea ca vaduva cea adevarata si singura nadajduieste spre Dumnezeu si petrece in rugaciuni si in cereri, ziua si noaptea.

Deci, precum vietuia Teodotia, cu placere de Dumnezeu, asa ii invata si pe iubitii sai fii, Cosma si Damian, caci i-a hranit cu buna invatatura, in credinta crestineasca si cu dulceata dumnezeiestii Scripturi, povatuindu-i spre toata fapta buna. Iar ei, venind in varsta desavarsita, petrecand in legea Domnului si deprinzandu-se in viata cea fara de prihana, s-au facut ca doi luminatori, stralucind pe pamant cu faptele cele bune. Pentru aceasta au si luat de la Dumnezeu darul tamaduirii, dand sanatate sufletelor si trupurilor, vindecand tot felul de boli, tamaduind toate neputintele si izgonind duhurile cele viclene.

Dar ajutau nu numai oamenilor, ci si dobitoacelor si nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, caci toate acestea le faceau nu pentru avere, adica sa se imbogateasca cu aur si cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca sa arate catre El dragostea lor, prin dragostea cea catre aproapele; nici nu doreau slava omeneasca prin aceste tamaduiri, ci slava lui Dumnezeu. Ei tamaduiau neputintele pentru slava numelui Domnului lor, Care le-a daruit puterea de a tamadui. Dar nu cu buruieni, ci cu numele Domnului izbaveau de boli, fara plata si fara sa astepte multumire, implinind porunca Celui ce a zis: In dar ati luat, in dar sa dati. Pentru aceea au fost numiti de cei credinciosi, doctori fara plata sau fara de arginti. Astfel, petrecandu-se viata lor cu buna credinta, in pace s-au sfarsit. Si nu numai in viata lor, ci si dupa moarte s-au preamarit prin felurite minuni, pentru care se cinstesc de Biserica cu pomenirea cea de peste an, ca niste calzi folositori si doctori, aparatori ai sufletelor si trupurilor noastre.

Iar despre viata lor cea buna si despre tamaduirea cea fara de plata, exista o astfel de povestire: O femeie oarecare, cu numele Paladia, zacand pe patul durerii de multi ani si neavand nici un ajutor de la doctori, a auzit de acesti sfinti ca tamaduiesc toate bolile, si a trimis la dansii cu rugaminte ca sa vina la ea, caci era aproape de moarte. Sfintii, ascultand rugamintea, au mers in casa ei si indata femeia, dupa credinta sa, a dobandit tamaduire, prin venirea la dansa a Sfintilor doctori si s-a facut sanatoasa, slavind pe Dumnezeu, Cel ce a daruit robilor Sai un dar al tamaduirii ca acesta. Fiind multumita de acea mila a doctorilor, a vrut sa-i rasplateasca cu daruri. Dar acestia n-au vrut sa ia, ca niciodata nu luasera nimic de la nimeni, fiindca nu vindeau darul pe care il aveau de la Dumnezeu.

Deci, femeia a cugetat ca macar pe unul dintr-insii sa-l sileasca prin rugaminte, sa primeasca de la dansa cat de putina rasplata; si, luand trei oua, a venit in taina la Sfantul Damian, rugandu-l sa ia de la dansa acele oua in numele Sfintei Treimi. Iar Damian, auzind de numele lui Dumnezeu in Treime, a luat de la femeie acel mic dar, pentru juramantul ei cel mare, prin care l-a rugat.

Sfantul Cosma, instiintandu-se de aceasta, s-a mahnit foarte mult. Apoi, sosind mutarea din viata a Sfantului Cosma, acesta a poruncit, aproape de iesirea sufletului din trup, sa nu fie pus Damian langa dansul, cand se va sfarsi, pentru ca a calcat porunca Domnului si a luat plata de la femeie pentru tamaduire. Deci, odihnindu-se in Domnul, Sfantul Cosma, dupa catava vreme a venit si ceasul sfarsitului lui Damian, mutandu-se din viata aceasta vremelnica la cea vesnica. Iar oamenii chibzuiau unde sa-l ingroape, ca stiau porunca Sfantului Cosma si nu indrazneau sa puna pe Damian langa fratele sau. Si fiind ei in nepricepere, a alergat indata acolo o camila, care fusese mai inainte indracita, si pe care o tamaduisera sfintii. Aceea a grait cu glas omenesc ca, fara indoiala, sa-l puna pe Damian aproape de Cosma, de vreme ce nu pentru plata a luat de la femeie acele trei oua, ci pentru numele lui Dumnezeu. Si asa cinstitele lor moaste au fost puse impreuna, la locul numit Firaman.

Odinioara, un barbat oarecare din acele locuri, in vremea secerisului, a iesit sa-si secere holda si, slabit de arsita soarelui, a mers sub un stejar sa se odihneasca si, culcandu-se, a adormit greu. Tinand gura deschisa, venind un sarpe, i-a intrat in gura si in pantece. Apoi, desteptandu-se omul, nu stia ce i se intamplase si, mergand in tarina, a secerat pana seara, apoi a venit la casa sa si, dupa cina, s-a culcat. In timp ce se odihnea, sarpele a inceput a musca cele dinlauntrul lui. Iar el striga de durere si, desteptandu-se toti si alergand la dansul, il pipaiau si nu pricepeau de unde vine acea durere. Iar el a strigat cu glas mare, zicand: "Sfintilor doctori, Cosma si Damian, ajutati-ma!" Si indata ce au sosit sfintii, l-au adormit, incat sarpele sa iasa pe aceeasi cale pe unde a intrat. Dormind omul iarasi cu gura deschisa, prin rugaciunile Sfintilor Cosma si Damian, cu puterea lui Dumnezeu au scos sarpele din om si, iesind acesta din gura lui, toti cei care se aflau acolo s-au inspaimantat de acea minune infricosatoare. Apoi, iesind sarpele, indata s-a desteptat omul acela si s-a facut sanatos desavarsit, cu ajutorul sfintilor celor fara de arginti.

In acelasi loc era un alt barbat, pe nume Malh, ce locuia aproape de biserica Sfintilor doctori Cosma si Damian, care era in Firaman. Vrand el sa plece la drum lung, a dus-o pe femeia sa la biserica si i-a zis: "Iata, eu ma duc departe, iar pe tine te las in seama Sfintilor Cosma si Damian, spre paza; sezi in casa ta, pana cand iti voi trimite semn de la mine, pe care il vei cunoaste ca este al meu si, cand va voi Dumnezeu, iti voi trimite semnul acela si te voi lua la mine". Malh, incredintand sfintilor pe femeia sa, a plecat la drum.

Trecand cateva zile, diavolul a luat chipul unui om cunoscut si, venind la femeia lui Malh, i-a aratat un semn ca acela despre care zisese barbatul ei. Diavolul aratandu-i semnul, ii poruncea sa mearga la barbatul ei, zicand: "pe mine m-a trimis barbatul tau ca sa te duc la dansul". Iar femeia a zis: "Semnul acesta il cunosc, dar nu voi merge, ca sunt incredintata Sfintilor fara de arginti, Cosma si Damian; iar daca voiesti sa merg cu tine la barbatul meu, vino impreuna cu mine in biserica sfintilor si jura-te mie, inaintea altarului, ca nu-mi vei face nici un rau pe drum". Iar diavolul a fagaduit asa; si, mergand cu dansa in biserica, inaintea altarului, s-a jurat, zicand: "Asa ma jur pe puterea lui Cosma si Damian, ca nu-ti voi face nici un rau pe drum, ci te voi duce la barbatul tau".

Femeia, auzind juramantul, a crezut diavolului celui mincinos, care se aratase in chip de om cunoscut si a pornit cu dansul la drum. Iar inselatorul, luand-o pe ea, a dus-o in loc pustiu si neumblat voind sa-i faca rau si s-o omoare. Dar ea, vazandu-se in cea mai de pe urma nevoie, si-a ridicat ochii la cer si a strigat din inima catre Dumnezeu, zicand: "Dumnezeule, ajuta-mi cu rugaciunile Sfintilor Cosma si Damian si grabeste de ma izbaveste din mainile acestui ucigas". Si indata s-au aratat grabnicii ajutatori, Sfintii cei fara de arginti, Cosma si Damian, strigand asupra diavolului. Iar el, vazandu-i pe dansii, a lasat femeia si a fugit si, alergand la o ripa inalta, a cazut in prapastie si a pierit.

Sfintii, luand pe femeie, au dus-o la casa ei. Si a zis femeia, inchinandu-se lor: "Multumesc voua, stapanii mei, ca m-ati izbavit de groaznica pierzare; deci, rogu-va, spuneti-mi cine sunteti, ca sa stiu cui sa dau multumire pana la sfarsitul vietii mele". Iar ei au zis catre dansa: "Noi suntem Cosma si Damian, robii lui Hristos, carora te-a incredintat barbatul tau, cand a plecat la drum; si pentru aceea ne-am sarguit a grabi spre ajutorul tau si te-am izbavit pe tine de diavol, cu darul lui Dumnezeu".

Atunci femeia, auzind aceasta, a cazut la pamant de frica si de bucurie, iar ei s-au facut nevazuti. Apoi femeia striga, laudand si multumind lui Dumnezeu si slugilor lui, Sfintilor Cosma si Damian. Si, cu lacrimi alergand la biserica, a cazut inaintea icoanei sfintilor, spunand tuturor ceea ce se facuse, cum si-a facut Domnul mila de dansa, cu rugaciunile placutilor Sai. Si graia in rugaciune cuvintele acestea: "Dumnezeul parintilor nostri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacov si al semintiei lor celei drepte, Care ai stins cuptorul cel cu foc celor trei tineri si Care ai ajutat roabei tale Tecla, in priveliste, Iti multumesc ca si pe mine, pacatoasa, m-ai izbavit de lanturile diavolului, prin placutii Tai, Cosma si Damian. Ma inchin Tie, Care faci minuni mari si preaslavite si Te maresc pe Tine, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, in veci. Amin".