Placerea a fost creata de Dumnezeu, iar
nu de diavol. Acesta din urma nu a creat nimic, el neavand nici o
putere de creatie. Diavolul este cel care face totul pe dos fata de
Bunul Dumnezeu, straduindu-se sa scoata din ordinea fireasca toate
lucrurile, spre a fi intrebuintate intr-un mod nefiresc.
Placerea a fost creata de Dumnezeu spre
odihna si bucuria omului, insa diavolul a cautat neincetat sa o
perverteasca, facand din aceasta un ambalaj de suprafata al tuturor
ispitelor sale. Astfel, orice pacat promite o placere, insa placere nu este, ci inselare si, mai apoi, suferinta.
Placerea inca mai este vazuta, de catre unii, drept opera a diavolului,
cautand astfel sa-si refuze orice placere, oricat de fireasca si
nevinovata ar fi. Astfel, nu de putine ori s-a ajuns la exagerari de tot
felul, chiar si in randul unor duhovnici, care au supus mustrarii
placeri dintre cele mai normale.
Placerea a fost creata de Dumnezeu
Cand ne impartasim de o placere
oarecare, in forma ei sanatoasa, normala si aducatoare de bucurie, ne
aflam intr-o stare dorita de Dumnezeu. Cu toate ca multi s-au pierdut si
inca se vor mai pierde, ca urmare a intelegerii gresite a placerilor de
tot felul, acestea raman tot creatia lui Dumnezeu. Diavolul nu a reusit
sa creeze nici o placere, el fiind tatal minciunii si izvorul tuturor
rautatilor.
Tot ceea ce pot face diavolii
este sa-i incurajeze pe oameni sa guste din placerile pe care le-a
creat Dumnezeu, insa in momente, moduri sau masuri nepotrivite
(nefiresti). Dumnezeu, care a creat placerea, a pus si o randuiala
fireasca in aceasta. Astfel, exista un timp, un mod si o masura fireasca
pentru fiecare placere, orice salt peste acestea fiind socotit drept
pacat.
Toata stradania diavolului este ca sa
desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice
altceva, afara de Dumnezeu. Diavolul
cauta sa scoata placerea din conditia ei normala, tragand-o spre forme
cat mai nefiresti si cat mai urate de Creatorul ei. Neputand oferi nici o
placere autentica, diavolul cauta sa anuleze adevaratele placeri,
oferite de Dumnezeu, punand in locul lor fapte neplacute, imbracate insa
in haine placute. Astfel, pornind de la hrana si sexualitate, o
intreaga lume a ajuns roaba desfranarii si imbuibarii.
Diavolul cauta sa induca omului o sete
din ce in ce mai mare, dupa o placere din ce in ce mai mica, in timp ce
omul crede ca este liber, iar placerile cautate sunt reale. Cel
desfranat va cauta la nesfarsit placerea sexuala, pe care nu o va putea
trai niciodata la masura dorintei aprinsa in el. Tot asa, cel stapanit
de imbuibare, va manca din ce in ce mai mult, fara a intelege ca
placerea pe care o cauta nu poate fi gasita pe aceasta cale.
Orice activitate sanatoasa care l-ar
putea insufleti in vreun fel pe om poate fi inhibata de diavol, fara a-i
oferi ceva in schimb. Astfel, ispititorul ii ia omului sufletul si nu-i
da nimic in schimb. Cazand in aceasta ispita,
multi isi vor incheia viata, cu urmatoarea constatare: "Mi-am irosit
viata fara sa apuc sa fac nici ce ar fi trebuit, nici ce mi-ar fi
placut."
Atat durerile, cat si placerile curate,
au insusirea ca sunt inconstestabil reale, iar, cat timp se afla sub
imperiul lor, omul are la indemana un reper al realitatii. Diavolul
cauta sa amane cat mai mult momentul in care omul s-ar putea trezi la
realitate, dandu-si seama ca placerea spre care a pornit nu este, de
fapt, decat o ispita.
Diavolul nu ingaduie placeri reale. Cand calea lumii (mandria,
puterea, ironia, indiferenta etc) este vazuta drept placere, o placere
cu adevarat reala este ultimul lucru pe care diavolul vrea ca omul sa-l
guste. Aceasta din urma poate distruge, prin contrast, toate placerile
mincinoase propovaduite de diavol.
Citirea unei carti bune, doar pentru ca
aduce bucurie, iar nu pentru a parea superiori in fata celorlalti,
precum si o plimbarea linistita prin natura, sunt urate mult de diavol.
Faptul ca cineva se bucura cu adevarat
si dezinteresat de vreun lucru al lumii, numai de dragul acelui lucru,
fara a-i pasa catusi de putin de parerea celorlalti, il inarmeaza pe
acesta impotriva diavolului, care cauta sa numeasca placeri si bucurii
toate acele lucruri care aduc durerea si suferinta.
Placerea de a manca, placerea de a bea,
placerea apropierii trupesti (intre soti), placerea de a face sport,
placerea de a admira natura, placerea de a canta sau de a practica o
arta, precum si placerile de tot felul, in forma lor naturala, nu sunt
decat tot atatea prilejuri de a trai bucuria si de a ne manifesta
recunostinta fata de Creator. Toate aceste placeri sunt si raman
nevinovate cat timp le primim cu multumire si nu ne inrobesc,
despartindu-ne de Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu