Hristos Dumnezeu S-a lăsat învins în mod liber pentru noi

„Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?” (Luca24, 4-5)

Citind această minunată binevestire a Învierii Domnului, consemnată în ultimul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca, putem medita, cu bucurie şi credinţă, la întrebarea retorică adresată de către Îngeri Femeilor Mironosiţe: „De ce-L căutaţi pe Cel viu între cei morţi?”

Din aceste câteva cuvinte, înţelegem că cea mai importantă veste de bucurie din istoria omenirii a fost adusă de către Îngeri… într-un mormânt care, cu puţin timp înainte, adăpostise Trupul mort al Fiului lui Dumnezeu. Învierea lui Hristos – aşa cum arăta părintele Nicolae Steinhardt – le părea neverosimilă credincioşilor de atunci, pentru că ei fuseseră martorii Răstignirii Sale.

Atunci când Hristos a murit în chinuri groaznice pe Cruce, credincioşii Săi au avut motive să se teamă (sau chiar să creadă) că L-au pierdut pentru totdeauna, că puterea răului este superioară celei a binelui, că întunericul a învins lumina (covârşind unica „Lumină adevărată”), că moartea este atotputernică, înghiţindu-L pe Însuşi Izvorul vieţii.

Cine ar fi putut înţelege atunci că, în realitate, Hristos S-a dat pe Sine de bună voie morţii, pentru ca, prin Moartea Sa, să ne dăruiască nouă viaţa veşnică?

Cine ar fi gândit atunci, în cele mai tragice clipe din întreaga istorie a lumii şi a mântuirii, că Hristos Dumnezeu S-a lăsat învins în mod liber, pentru ca noi să biruim prin slăvita Sa Moarte şi Înviere?

Aşa cum se exprima părintele Steinhardt, Domnul Hristos, în clipele Pătimirii Sale, „nu le-a făcut cu ochiul” ucenicilor că va învia El după trei zile… ci Şi-a asumat până la capăt suferinţa pentru păcatele noastre. În acest sens, Sfântul Evanghelist Ioan, „Apostolul iubirii”, mărturiseşte: „Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (Ioan13, 1).

De aceea, Sfintele Femei „de mir purtătoare” Îl căutau „pe Cel viu între cei morţi” şi acelaşi motiv a determinat îndoiala iniţială a Sfinţilor Apostoli care, auzind vestea Învierii de la Femeile Mironosiţe, au considerat cuvintele lor „ca o aiurire şi nu le-au crezut” (Luca24, 11).
Până la Învierea lui Hristos - şi mai ales în ziua răstignirii Sale - omenirea întreagă ar fi avut motive să strige, cu adâncă deznădejde, că binele a fost învins, pentru că Mântuitorul a murit.

Acum, după ce Hristos a înviat, biruind şi zdrobind pentru totdeauna puterea păcatului şi a morţii, noi, cei ce am fost învredniciţi de a cunoaşte acest adevăr suprem, nu putem decât să mărturisim, cu dragoste şi profundă bucurie, că binele este şi va fi în veci biruitor, iar răul nu există, ci constă doar în îndepărtarea de Binele unic şi absolut – Dumnezeu-.

„Hristos a înviat! – înseamnă că viaţa este mai tare decât moartea. Hristos a înviat! – înseamnă că răul este mai slab decât binele” (Sf. Nicolae Velimirovici). Hristos a înviat! – Înseamnă că va rămâne pentru veşnicie cu noi.

„Sfărâmând porţile iadului şi înviind a treia zi din groapă, salvatu-ne-ai, ca un Iubitor de oameni, Doamne!”

Hristos S-a făcut Om, pentru ca pe noi să ne îndumnezeiască; S-a lăsat arestat, pentru ca noi să devenim liberi; Şi-a jertfit viaţa pe Cruce, pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică în comuniune cu El şi unii cu alţii; a coborât la iad, pentru a ne redeschide porţile Raiului; a înviat din morţi, pentru a ne dărui nouă biruinţa Sa!