Miruirea de la sfarsitul slujbelor

Miruirea credinciosilor de catre preot incheie toate sfintele slujbe. Astfel, dupa ce credinciosii sunt invitati sa iasa din Biserica, prin cuvintele "Cu pace sa iesim! Intru numele Domnului!", ei se pregatesc pentru a primi binecuvantarea, pentru a fi miruiti si pentru a lua anafura. In Biserica Ortodoxa Romana, cu mai putin de opt decenii in urma a fost introdusa practica miruirii credinciosilor, dupa sfintele slujbe. Cel mai cunoscut moment in care are loc miruirea este imediat dupa Sfanta Liturghie.

Painea, vinul, untdelemnul, ceara, cat si toate celelalte materii liturgice, sunt chip al comuniunii tuturor credinciosilor. Astfel, mai multe boabe de strugure scot vinul, mai multe spice de grau isi pun la un loc roadele pentru a face o paine, mai multe seminte sunt stoarse pentru a scoate untdelemnul, mai multe albine slujesc pentru a scoate ceara. Untdelemnul este astfel un simbol al comuniunii credinciosilor.

Ce este miruirea ?

Miruirea este un moment liturgic. In unele zone ale tarii, miruirea se mai numeste si "primirea sfantului untdelemn", deoarece aceasta se savarseste prin ungerea fruntii, in semnul Sfintei Cruci, cu untdelemn din candela ce arde in dreptul icoanei de pe iconostas.

Numirea acestei randuieli - miruire - vine de la cuvantul slavon "mir", care inseamna "pace" sau "popor". Tot de aici isi trage numele si Taina Mirungerii, savarsita imediat dupa Taina Sfantului Botez.

Miruirea se face pe frunte, aici aflandu-se mintea omului, pe care fiecare si-o doreste a fi luminata si pazita de ispite si tulburari. Untdelemnul folosit la miruire este sfintit in cadrul anumitor randuieli de slujba, precum cea a Sfantului Maslu sau cea a Litiei, prin rugaciuni speciale de sfintire a untdelemnului.

Miruirea credinciosilor are oarecare radacini si in practica ungerii cu untdelemn in cadrul Tainei Sfantului Maslu sau la Litie. La sfarsitul sfintelor slujbe, cand credinciosii vin si se inchina la icoana de pe iconostas, preotul ii unge pe frunte, in semnul sfintei cruci, cu untdelemn sfintit. Dupa cum spuneam si mai sus, fruntea inchipuie intelepciunea si mintea omului. Se mai ung credinciosii insa si in cadrul diferitelor randuieli, precum la sfintirea casei, la Vecernie si altele asemenea.

Cand si cum a aparut miruirea credinciosilor ?

Aparitia practicii liturgice a miruirii sta in stransa legatura cu felul in care au loc slujbele savarsite seara, la praznicele imparatesti si la sfintii mari. Un tipic vechi, spune: "Si vine egumenul la analog si face doua inchinaciuni, saruta icoana Sfantului Apostol, iar dupa sarutare o inchinaciune, si luand pomazuitorul, care e gatit pentru aceea, se unge pe sine din candela sfantului cu untdelemn sfant, in chipul Crucii, pe fruntea sa. Asemenea si fratii saruta icoana sfantului, iar egumenul unge pe preot cu untdelemn sfintit si pe ceilalti frati. Iar dupa ungerea tuturor cu untdelemn sfintit se canta Ceasul I. Asa se face ungerea intotdeauna la praznicele imparatesti si intru toate praznicele sfintilor mari, cand se face priveghere."

Practica de a mirui pe credinciosi este numita destul de tarziu, ea aparand mai intai intr-un Liturghier din anul 1937. Mai mult, practica aceasta a miruirii nici macar nu se regaseste in toate celelalte Biserici Ortodoxe. In Biserica Greciei, in Biserica Rusiei, cat si in celelalte Biserici Ortodoxe nu se regaseste. Iar la noi este mult mai dezvoltata in aceasta parte, a Munteniei, fiindca in Transilvania si Moldova, probabil fiind si intr-o oarecare legatura cu Biserica Rusiei, nu se regaseste. Cu toate acestea, din ce in ce mai bine, practica miruirii credinciosilor dupa sfintele slujbe s-a generalizat in toata tara, astfel incat a ajuns caracteristica Bisericii Ortodoxe Romane.

Miruirea nu se face cu Sfantul si Marele Mir

A nu se confunda untdelemnul folosit la miruire cu Sfantul si Marele Mir. Sfantul Mir este insa un untdelemn amestecat cu 38 de aromate, dupa o reteta speciala, fiind sfintit in Joia Mare, de Sinodul unei Biserici Autocefale. Mirul nu poate fi folosit decat in doua randuieli bisericesti: Taina Mirungerii si Sfintirea Bisericii. Orice alta ungere se face insa cu untdelemn simplu.

Miruirea in Biserica Ortodoxa

In parohiile din Mitropolia Ungrovlahiei si in cele mai multe din Mitropolia Moldovei si Sucevei, precum si intr-un numar mai restrans de parohii din Mitropolia Banatului, miruitul se face in toate duminicile si sarbatorile din cursul anului, precum si dupa serviciul de seara cu Litie.

In cea mai mare parte din parohiile ortodoxe din Banat, ca si in Biserica Ortodoxa Rusa, miruitul este limitat numai la praznicele imparatesti si la sarbatorile sfintilor insemnati. In parohiile din Biserica Ortodoxa Greaca, miruitul este insa complet neuzitat sau, cel mult, credinciosii sunt unsi in Joia Patimilor, cu untdelemn binecuvantat la Maslul ce se oficiaza dupa Liturghia din aceasta zi.

Precum se vede, cele doua extreme sunt reprezentate de o parte prin practica din Mitropolia Ungrovlahiei si din cea a Moldovei si Sucevei, precum si din cateva parohii din Banat, unde se miruieste dupa serviciul divin din orice zi a anului bisericesc, iar de cealalta parte, prin Biserica Ortodoxa Greaca si altele din Orientul Apropiat, care nu practica nicidecum miruitul.

In practica actuala, miruirea este generalizata, incat la sfarsitul fiecarei slujbe, credinciosii sunt miruiti de preot. In unele parti, miruirea se face "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". In altele insa, precum in bisericile din vestul Mitropoliei Moldovei si Sucevei, se foloseste formula "Ajutor de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul" (Psalm 120, 2). Imediat dupa aceasta, cand credinciosii iau Anafura, ei aud de la preot cuvintele "Hrana de la Domnul". Unde sunt doi sau mai multi preoti, se recomanda ca unul sa miruiasca, iar celalalt sa imparta Anafura.